Peste o săptămână toți copiii din lume îl vor aștepta pe Moș Crăciun. Dar și noi adulții îl așteptăm pe Moșul, nu e așa?
Pentru mine luna decembrie este cea mai frumoasă perioadă a anului. Familia mea mi-a insuflat tradițiile sărbătorilor de iarnă începând de la Moș Nicolae și terminând cu Anul nou. Chiar dacă nu mai sunt copil, Moș Nicolae și Moș Crăciun vin la fel ca in copilărie cu numeroase surprize băgate in ghete sau așezate sub brad.
Ceea ce mă face fericită acum, adult fiind, este că am posibilitatea să dăruiesc la rândul meu cadouri celor dragi. Bucuria de pe fața celor care primesc o surpriză de la Moșul din partea mea mă face cea mai fericită persoană din lume.
În urmă cu aproximativ o săptămână, le-am rugat pe cele două nepoate și pe nepotul meu să-i scrie Moșului, să știu și eu ce-și doresc. Scrisorile lor nu m-au lămurit în privința dorințelor lor, au spus că vor o jucărie nouă. Nu m-am așteptat la un așa un răspuns, m-au pus în încurcătură. In ultimii ani le-am tot luat diverse jucării. Habar nu aveam ce le iau dar spiridușii Moșului m-au ajutat și de data asta.
La serviciu o colegă ne-a povestit că a găsit o jucărie minunată pentru fata ei. Era tare fericită că găsise acea jucărie. Am întrebat-o de unde a cumpărat-o că aș vrea și eu să arunc o privire peste aceste jucării, poate găsesc ceva potrivit pentru nepoții mei.
Colega mi-a dat imediat adresa site-ului cu zâmbetul pe buze, era convinsă că voi găsi ceea ce îmi doresc pentru fiecare nepot în parte.
În acea zi, când am sosit acasă de la serviciu, am intrat pe site-ul respectiv, eram nerăbdătoare să văd dacă găsesc cadourile potrivite pentru cei mici. Deja devenisem disperată, în niciun an nu am fost fără darurile cumpărate atât de aproape de Crăciun.
Imediat după ce am intrat pe site, am dat click pe categoria jucării educative care mi-au plăcut foarte mult. Era exact ce-mi trebuia. Am ales pentru fiecare nepot câte o jucărie educativă, după personalitatea fiecăruia.
Pentru nepoata cea mai mică, am ales setul complet 44 de accesorii bucătărie. I se potrivește ca o mănușă deoarece ea se joacă numai cu păpuși, le îngrijește, le dă să mănânce le culcă. Este cea mai bună mamă pentru păpușile ei. Sunt convinsă că o să se bucure foarte mult de acest cadou.
Pentru nepoata mai mare care este in clasa a întâia, am ales să-i iau o tablă magnetică cu 2 fețe de scris cu abac și ceas. Cred că i se potrivește. Adoră să scrie . E un copil căruia îi place foarte mult să învețe. Știa să citească de la 6 ani. Sunt tare mândră de ea.
Pentru nepotul meu am ales o orgă electronică cu 54 de clape și microfon. Băiatul e pasionat de muzică, toată ziua se uită și ascultă doar muzică. Știe toate melodiile la modă. Sunt convinsă că va sări în sus de bucurie când va vedea cadoul.
Sper că am făcut alegerile potrivite pentru nepoții mei. Îmi doresc ca și anul acesta cadourile venite din partea mea sa le umple inima de bucurie, așa cum s-a întâmplat în fiecare an. Asta îmi doresc cel mai mult, să-i văd fericiți. Îi iubesc enorm de mult. De când au venit pe lume, mi-am propus să le fiu a doua mamă. Am jurat că vor fi mereu alături de ei indiferent ce se întâmplă. Sper că mă voi ține de promisiune până la capăt.
Aș vrea ca această perioadă al anului să devenim persoane mai bune, să ne gândim mai mult la cei de lângă noi și să le arătăm mai mult cât de importanți sunt pentru noi și dacă e cazul sa le cerem iertare sau să-i iertăm. Fără aceste lucruri nu există magia Crăciunului.
Crăciun fericit tuturor!
Contact:
Sc Selgot Company Srl
CUI: RO36642052
Reg. com: j01/875/2016, str. Mihai Eminescu Nr 80, Petresti, Jud Alba
Luni Vineri — 8:30 16:30
contact@selgot.ro 075 4321 906 / 0747 497 899
Articol scris de Ramona Lengyel