Care credeți că e cel mai frumos lucru pe care îl poate face o femeie? Eu nu trebuie să mă gândesc prea mult până să dau un răspuns. Să aduci pe lume un copil mi se pare cel mai frumos lucru pe care să-l facă o femeie. Deși nu sunt mamă, sunt de părere că un copil ar trebui să le arate tuturor părinților calea cea bună spre drumul fericirii.
Sunt conștientă că creșterea unui copil nu e un lucru ușor, mai ales când părinții nu au o viață prea bună, unde există multe probleme financiare sau de altă natură. Dar când porți în interiorul corpului tău o ființă timp de nouă luni, ar trebui să te gândești că ființa ce crește în pântecul tău, te are doar pe tine și depinde de voința ta să aibă șansa să apuce să meargă pe calea cea bună spre drumul fericirii, scopul tuturor oamenilor în această viață.
Vă scriu despre copii pentru că în aceste zile am aflat o poveste tristă a unei fetițe de la grădinița unde merge fata unui văr de al meu.
Timp de mai multe zile, am dus-o eu pe fata vărului meu la grădiniță. Acolo am cunoscut o fetiță frumoasă care are o situație grea acasă. Educatoarea mi-a povestit că copilul e crescut doar de mamă care are probleme de sănătate și nu poate să lucreze normă întreagă. Din acest motiv se luptă zi de zi să-i ofere fetei sale o copilărie fericită.
A dorit ca fetița să meargă la o grădiniță bună unde primește cea mai bună educație. Educatoarea ne-a spus că dorește ca copiii să aibă cântece noi de iarnă. Ne-a recomandat să le luăm de pe site-ul anidescoala.ro. Pe această platformă se găsesc cântece pentru copii de grădiniță, copii mici sau cântece de leagăn pentru bebeluși.
Mama fetiței de care vă vorbeam, a stat lângă mine la ședință și din această cauză, am observat cum a reacționat la anunțul educatoarei. A fost clar că nu era încântată să cumpere cântece de iarnă pentru fata ei.
A doua zi fata vărului meu mi-a povestit că prietena ei i-a zis că mama ei a dat comandă de cântece de iarnă de pe site-ul anidescoala.ro. Când a spus rugăciunea de culcare femeia a izbucnit în plâns și cerut lui Dumnezeu s-o ajute să găsească o soluție pentru a face rost de bani de mâncare până primește pensia.
Pe mine m-a impresionant foarte tare această poveste. Această persoană se luptă ca fata ei să aibă tot ce are nevoie, o educație bună, un mediu sănătos în care să trăiască. Putea foarte ușor s-o înscrie pe fetiță la o grădiniță fără pretenții sau mai rău s-o abandoneze spunând că îi e imposibil s-o crească din cauza problemele de sănătate pe care le are.
Cred că fetița ei e calea cea bună acestei femei spre drumul fericirii, deși nu are o viață ușoară. Când iubești atât de mult pe cineva și reușești să-l faci fericit știind că realizezi acest lucru făcând eforturi mari, satisfacţia e cu atât mai mare.