Un văr cu care mă înțeleg foarte bine, îmi e ca un frate, s-a angajat de curând la un service auto. M-am bucurat pentru această reușită a lui. Știu cât de mult și-a dorit acest lucru. Duminică a fost ziua acestei rude ale mele. Normal că am fost invitată să petrecem împreună această aniversare. M-am […]
Drumul fericirii
Produsele din categoria gospodărie de pe un site m-au ajutat să fac curățenie generală
În curând vom avea parte de Marea Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Cu toții ne pregătim să întâmpinăm Paștele cu tot ce putem. În primul rând facem curățenie generală în suflet și în locuința în care locuim. Ca de obicei eu mă apuc de curățenia generală a casei mele spațioase pe ultima sută […]
Am aflat mai multe despre stații de încărcare pentru mașini electrice
Duminica care a trecut m-am întâlnit cu prietenii la un suc. A fost o zi plăcută. Mă simt foarte bine de fiecare dată în compania lor. Nu cred că aș putea trăi fără să am amici așa sunt cei cu care m-am văzut. Îi consider frații și surorile mele. Față de ei nu am niciun […]
Îmi anunț participarea la Spring SuperBlog 22

A venit primăvara în sfârșit, deși observ că iarna nu se dă bătută încă. Dar până la urmă va trebui să-și ia rămas bun de la noi și să lasă primăvara să ia viață. Odată cu venirea primăverii calendaristică, a început și cel mai mare concurs de bloggeri din România. Nu știți despre ce […]
Cum e drumul
Cum e drumul? Din ce e faurit? Din puncte… Suna ciudat, asa-i? Si totusi daca stau sa ma gandesc asa e.. Fiecare intamplare din viata noastra e un punct. Punctul nu inseamna doar finalitate ci si inceput, pentru ca fiecare lucru are in el o dualitate. Atunci cand inchei ceva, defapt iti dai posibilitatea sa […]
Huse de calitate pentru tablete de la mariamail.ro
Traim intr-o perioada in care adaptarea la situatii e cuvantul cheie. Azi mai mult ca oricand tehnologia moderna devine parte integranta a existentei noastre. Petrecem ore din fiecare zi in mediul virtual, in on line sau muncim de acasa. De multe ori ni s-a intamplat sa fim nevoiti in timp ce munceam sa luam un […]
Pensiunea Ryn oferă cea mai bună cazare din Sebeș
Într-o după-amiază m-a vizitat tatăl meu la cabinetul unde lucrez ca stomatolog, spunându-mi că vrea să vorbească cu mine despre surpriza la care se gândea s-o facă mamei de aniversarea lor a căsătoriei. După ce am ieșit de la serviciu, i-am spus tatălui că trebuie să-l iau pe cel mic de la grădiniță. Pe […]
Sa ne aducem aminte ca Planeta Albastra e Acasa
Zilele acestea am tot cautat idei pentru un nou articol. Trebuie sa recunosc ca in ultimul timp la capitolul inspiratie lucrurile sunt opuse vremii de afara, seceta totala. Am tot stat si m-am tot gandit si a aparut o intrebare in stilul in care apar intrebarile pe un ecran de pc, laptop sau mai stiu […]
Mai avem rabdare, mai avem iubire si empatie?
As incepe cu o intrebare. Dar mai intai un salut.Sa va fie sufletele senine ca o zi tihnita de vara.Ma reintorc la intrebare, desi e una retorica. Dar imi sta de ceva vreme pe un neuron si pana nu o scot in lume nu scap de ea.: „Mai avem rabdare, mai avem iubire si empatie?” […]
Am cumpărat tehnică medicală pentru sănătatea mamei
De ce am cumpărat tehnică medicală pentru mamă? O să aflați răspunsul în rândurile următoare. În urmă cu câteva săptămâni am tras o sperietură zdravănă. Într-o zi mamei mele i s-a făcut rău, norocul meu a fost că eram acasă și am putut chema salvarea imediat. Cadrele medicale au venit la noi acasă în aproximativ […]