Fiecare zi e un nou inceput. Cautam mereu. Suntem poate cei mai asidui cautatori. De cand ne nastem ne incepem cautarea perfectului si desavarsirii. Nu putem fi perfecti si desavarsiti decat iubind.
Iubirea e un cadou de Sus, implinire de destin si a minunii din a fi. E cetatea aparatoare a sufletului.In traditia romaneasca ia, era si este considerat a fi protectoare in viata si in calatoriile ei. Asa e iubirea pentru suflet, protector si ghid. Atunci cand vom reusi sa iubim si sa ne daruim atunci vom fi exact ceea ce s-a dorit sa fim.
E greu de multe ori si de si mai multe ori exista tentatia sa zici de ce sa iubesc pe cel de langa mine? Azi avem tendinta sa fie mai mult despre persoana fiecaruia si mai putin despre celalalt. Poate ca acest defect nu de fabricatie, ci de raportare si perceptie a fost un pic indreptat in acest an atat de incarcat cu emotii si prins intre inainte si dupa, intre pauza si inceput.
Fiind obligati sa stam mai mult impreuna sau separat, timpul curge altfel. Ne e aliat deoarece ne da ragaz sa ne adapam sufletele. Ne e si un pic dusman pentru ca ne pune fata in fata cu noi insine mai mult ca oricand.
Atunci ne dam seama ca avem nevoie de ceva care sa ne curete de mazga pe care am adunat-o in zilele acelea in care traiam normal. Ne reintoarcem catre clipele in care era simplu si firesc sa iti pese. Ne reasezam in firescul firii umane si gasim desavarsirea noastra ca oameni, realizand ca perfectiunea existentei e in contompirea lui a fi cu a iubi si a darui. Ne repetam in gand aceste trei cuvinte ca pe o binecuvantare a fiecarui inceput de zi si plecam un pic mai senini si cu sufletul mai implinit in cautare. Doar ca de data asta nu ne mai cautam perfectiunea noastra ci felul in care sa umplem lumea de a fi, a darui si a iubi.
Articol scris de Laura
