Cine sunt eu?
Sunt o carte pe care nu a citit-o încă nimeni în întregime și care, în mod paradoxal are și foi albe…
Sunt o flacără ce arde, nu știu până când și nu știu ce energie mă susține, dar sunt o flacără ce arde continuu…
Sunt un om obișnuit, poate prea sincer, poate prea sensibil pentru vremurile pe care le trăiesc. Orice gest, orice vorbă aruncată are o semnificație pentru mine.
Sunt de asemenea o frunză galben-aurie care e gata să cadă din pomul care i-a dat viață, dar acum e foarte, foarte slăbită și la orice adiere de vânt s-ar putea să cadă. Acum chiar vine un vântuleț cald care o să ia frunza și să o ducă departe, departe… Dusă de vânt frunza noastră s-a așezat pe o bancă, dar cei doi îndrăgostiți nu știau că ea a fost cândva vie și o aruncă strivind-o și dând-o la o parte ca pe un gunoi.
Sunt o fire vulcanică, ce se aprinde cam repede, dar care la fel de repede uită și iartă. Poate fi chiar un defect… Mulți o iau și așa.
Eu sunt vântul care duce totul cu el sau ar vrea să ducă totul cu el, dar nu poate pentru că este prea slab, prea neimportant, prea nesemnificativ. Mintea și sufletul sunt foarte deschise atât la nou, cât și la vechi și sunt foarte, foarte tinere, sper eu!
Fiecare dintre noi este un actor care își joacă rolul mai bine sau mai prost. Eu însă, sunt un clovn care deși suferă și plânge înăuntru, pe fața lui vei vedea doar zâmbet și vei citi în ochii lui bucuria de a trăi.
Bineînțeles că aș vrea să fiu un exemplu perfect pentru ceilalți, dar sunt conștientă că nu se poate. Nu e nimeni perfect!!!
Sunt o rază de lumină și speranță pentru cei care cred în mine și nu văd o povară, o cruce prea grea de dus pentru umerii lor prea obosiți. Mi-ar plăcea să fiu drăguță, amabilă, cu un corp perfect, ceea ce e foarte greu şi departe de adevăr, să am niște ochi superbi care să-i vrăjească pe toți cei care-i văd, ceea ce nu-i departe de adevăr și nu vreau să credeți că sunt o îngâmfată, nici o lăudăroasă.
Știu că sunt unică, asta v-o spun la toți și o repet, chiar dacă unii o vor lua ca pe o îngâmfare din partea mea.
Am în mine tristețe, dezamăgire, bucurie, speranță, vioiciune, un nonconformism care nu depășește limita. Am multe defecte și calități, sunt o persoană melancolică, visătoare, ba chiar prea visătoare.
Sunt un fulg care ar dori să-l prindă cineva în palme și să nu se topească și să-i spună un dulce: „Te iubesc din toată inima fulgulețul meu drag. ”
Sunt o mică prințesă, care-i prizonieră în propriul său palat și care este sclava singurătății printre oameni.
Sunt patinatoarea fără patine și fotbalistă fără ghete, deoarece am „picioarele rotunde” și ce n-aș da să fiu pentru o clipă măcar o patinatoare renumită care execută o săritură triplă și o fotbalistă care să dea o pasă de gol!
Sunt doar un trandafir cu spini enormi, pe care foarte mulți dintre persoanele văzătoare, ce nu văd foarte mulți, este corola petalelor de trandafir roz, care și-ar dori foarte mult să fie smuls din pădurea întunecată a însingurării.
Sunt un copil, deși am o vârstă, aș dori să rămân copil până la moarte, pentru că numai ei, copiii, pot visa cu ochii deschiși și pot crede în minuni…
Sunt o fire deschisă, poate chiar prea deschisă, vreau să fac bine și iese prost, cam întotdeauna, cad și mă ridic cu multă voință de a fi un porumbel care chiar dacă are o singură aripă, zboară…
Sunt ceea ce sunt, de ce, nu știu, deși aș vrea să știu..
Poezie scrisa de Mioara Laura Pârvu
