Hazard

După o perioadă lungă de timp în care a fost prinsă cu noul proiect a firmei de amenajări interioare pentru care lucrează, și-a premis să aibă un weekend liber și a ales să-l petreacă cu oamenii dragi din viața ei.
Era vineri seară, toamna deja domnea peste orașul pictat în culori pierdute, ce îţi dădea acea senzație de melancolie plăcută. Răceala serii îndemna să-și îndreaptă pașii mai repede spre casă.
Mergea împreună cu prietena sa cea mai bună spre apartamentul unde locuia de un an. Cu Olivia a copilărit, a reușit să adune cele mai frumoase amintiri. Erau nedespărțite, de cele mai multe ori lumea credea că sunt surori. Se completau una pe alta, ea avea o fire îndrăzneață, care dorea să încerce tot ce îi ieşea în cale fără să se gândească de două ori. În timp ce Cris se caracterizează ca fiind o persoană mai reținută, analiza orice detaliul înainte să acționeze. Faptul că la amândoura le plăcea să se ascultă reciproc părerile le-a ajutat să aibă parte de aventuri foarte interesante care le-a marcat pentru totdeauna. Datorită lor reușise să-și dezvolte fiecare personalitatea și să descopere acele lucruri care le definiseră pasiunile lor. – Oh Cris, de când aștept acest moment ,să mai avem timp să ne vedem, să stăm la povești așa cum o făceam odată! Cât de mult îmi lipsesc acele vremuri în care nu era zi fără să ne întâlnim. Dacă aș putea, aș da timpul înapoi să mai fim iar acele puștoaice visătoare la Făt-Frumos pe care le răpea inimIle.
Spuse Olivia cu glasul ei ușor răgușit, în timp ce Cris căuta prin geantă cheile de la apartament. – Ce timpuri frumoase! și când te gândești că acum suntem femei stăpâne pe noi înșine, care știu ce vor de la viață. Pasiunea mea pentru desen mi se trage de la acel joc datorită căruia am început să fac schițe pentru rochile păpușilor și acum lucrez ca designer având sute de proiecte. – Eu tot la fel mi-am descoperit vocea jucându-ne de a festivalul Cerbul De Aur. Când începeam să cânt, nu mă mai puteai opri și îmi aduc aminte de vocea ta piţigăiată așa încât îmi era frică să nu spargi vreun geam. Chiar nu mai vrei să o interpretezi pe Monica Anghel?
Întreabă cu un surâs cântăreața de operă care reușise să cucerească inimile oamenilor, astfel devenise cunoscută în toată Europa. – Haha, ai mai vrea tu să mă prinzi în plasă dar nu mai am 15 ani ca să mă păcăleşti așa ușor. Hai la bucătărie, să îmi spui cu ce te servesc. Să-ți fac un ceai sau vrei un pahar de vin? – Dacă ai vin făcut de nea Ion aș bea cu mare plăcere; chiar mi-e așa dor să merg la țară, cel puțin pe ai mei nu i-am mai văzut de la Paște. Am avut spectacol după spectacol, plus turneul care s-a desfăşurat timp de o săptămână în cinci țări și au fost zile când a trebuit să urcăm pe scenă după o oră de la aterizare.

Se așezase la micul bar din apartament care se afla lângă fereastra din bucătărie de unde se vedea un frumos parc iluminat de felinare, frunzele îngălbenite căzute lin la pământ care iți dădea o stare de liniște. Între timp Olivia îi povestea prietenei sale despre activitățile ei din ultima perioadă. Scena era viața ei fără de care nu ar mai fi fost ea însăși și care o făcea să se simtă împlinită.
Olivia era o femeie de 40 de ani, care își purta mai mereu părul blond, lung și drept pe spate, ochii ei de un verde pătrunzător te hipnotizau, buzele roșii frumos conturate și albul dinților îi făcea zâmbetul să pară ca unul din revistă. Avea liniile corpului ei perfecte, suplă ca o clepsidră. – Apropo că tot ai adus vorba, eu mâine voi merge acasă, pentru că ai mei își vor sărbători 69 de ani de căsătorie și m-am gândit să le fac o surprinză, dacă nu ai altceva în program poți veni cu mine. – Chiar e o idee grozavă, doar că trebuie să trecem pe la mine ca să-mi iau câteva lucruri. – Desigur, oricum am comandat o ramă foto suflată cu aur și acest magazin se află prin zona ta.
Cris se duse pe hol și luase fotografia părinţilor săi de când erau tineri de pe măsuța prelucrată de ea, o piesă de antichitate pe care a readus-o în zona modernă. – Asta e pentru rama foto? O întreabă Olivia în timp ce își punea paharul pe blatul din sticlă a barului. – Da. – Știi, mereu m-am întrebat cu cine semeni, dar acum mă uit la această fotografie și trăsăturile tatălui tău sunt foarte asemănătoare cu ale tale. Fruntea o ai la fel de lată, forma ochilor căprui spre negru e exact ca ai lui nea Ion, tot la fel și nasul. Îl ai lung și subțire, iar zâmbetul vostru seamănă ca două picături de apă. Părul l-ai moştenit de la tanti Maria brunet ușor ondulat și ști ce mai îmi place la tine? Că deși te vopsești, reuşeşti de fiecare să-ți păstrezi culoarea naturală a părului. – Ți-am mai spus că folosesc o vopsea de păr naturală și mă vopsesc doar odată pe an. – Pentru că îți permiţi să aplici această metodă, pe când eu trebuie să fiu tot timpul aranjată, fără nici un fir de păr alb pentru că reflectoarele scenei ți-l scoate imediat în evidență. – Uite că la corp semeni cu mama ta, mică de statură și formele delicate care îți scot în evidență feminitatea

Între timp se mutaseră pe canapeaua din living unde stătuse de vorbă până târziu, avându-l pe Tomas, pisicul jucăuş și foarte prietenos al stăpânei casei care dormea între cele două amice. – De abia aștept să mănânc o ciorbă cu pui de țară și cu tăiței de casă, așa cum doar mama știe să facă. Spuse Cris înghiţind în sec. – Și eu! Zice Olivia bucuroasă. – Am încercat toate restaurantele din oraș dornică să regăsesc acest gust de acasă dar fără nicio șanse. Pur și simplu nu ai cum să nu simți că în acea mâncare nu s-au folosit produse 100% naturale. – Știi și tu că mâncarea mamei e cea mai bună, e acel gust al copilărie de care ți-e dor uneori și mai e acel sentiment de acasă unde o mamă în pragul ușii te va aștepta mereu cu brațele deschise. Spuse Olivia emoționată având o lacrimă în colțul ochiului.

A doua zi porniseră la drum. Era o dimineață de sâmbătă mohorâtă, ploua mărunt umezind asfaltul. Cris conducea atentă, în timp ce ştergătoarele se mișcau lent pe parbriz alungând picăturile de ploaie. Olivia cu zâmbetul ei luminos, stătea în dreapta. Își verifica emaiurile și mesajele fanilor de pe rețelele de socializare.
La o intersecție apăruse din senin în fața mașinii,un bărbat îmbrăcat într-un costum bej făcând-o pe femeie să frâneze brusc. Pentru moment şoferiţa crezuse că ajunsese sub roțile mașinii. a sărit speriată afară în timp ce inima îi bătea de parcă voia să iasă din piept, dar din fericire acel bărbat zăcea pe șosea la un jumate de metru distanță de botul antorismului – Tebuie să fie după o noapte în care băiatul și-a făcut de cap. Spune Olivia în timp ce analiza situația.
Cris s-a apropiat de acel bărbat sperând să-l poate trezi și să-l ajute să ajungă la banca din stația de autobuz, dar observase că buzele lui erau încleștate, și-a dat seama că e vorba despre ceva mult mai serios decât o simplă beție.
În mintea ei se gândea la două variante, să-l dea la o parte din calea sa și să-și continue drumul liniștită, sau să se implice încercând să-i ofere ajutorul
Stând în mijlocul străzii, claxoanele mașinilor începuse să se aude din toate părţile și atunci ea luase decizia împreună cu Olivia să-l ducă la spital pe acel om care nu dădea niciun semn de revenire. Cu ajutorul a doi bărbați reușiseră să-l pună în mașină.
La spital, Cris ceruse să fie transportat cu targa, explicându-i doctorului ce s-a întâmplat. El i-a spus că domnul Sebastian le era pacient de trei ani deoarece era consumator de droguri. – Ce a spus medicul despre omul nostru? O întrebă Olivia de îndată ce urcase în mașină. – E un drogat care se pare că este familiarizat cu acest loc. – Wow, ăsta da șoc și când te gândești că ai fost la un pas de un dosar penal pentru unu ca el lipsit de capacitatea de a face ceva mai bun în această viață, te apucă toți nervii. Deși, ai văzut și tu, după cum era îmbrăcat părea un om serios, nu ai fi ghicit nici într-o mie de ani că e un drogat. – Da, asta mă pune pe gânduri, ceva nu se leagă aici, felul cum mi-a vorbit doctorul despre el nu părea deloc să-l fi tratat cu indiferență, ba din contră mi-a spus să stau fără grijă că acest domn Sebastian de abia și-a plătit contribuția anuală la ei. – Hmm, da, e destul de ciudat. Doar dacă ne imaginăm că are o funcție bine plătită pentru a putea să-și permită toate aceste lucruri. Dar mai există și varianta să fie unul dintre traficanții de droguri. – Atunci de ce a ajuns să se drogheze dacă ar fi un om bine stabilit din punct de vedere financiar? Până acum nu am mai întâlnit asemenea cazuri. Am lucrat cu mulți afacerişti având sute de proiecte cu ei. – Cris, știi doar că poți avea tot aurul din lume, cea mai înaltă funcție. Dacă nu ai acel ceva potrivit sufletului tău, e imposibil să te simți împlinit. – Omul a fost creat din emoții și cred că iubirea face parte din împlinirea vieții noastre, dar nu sunt în măsură să vorbesc despre acest subiect tocmai eu care am ajuns la 41 de ani și până acum am doar un pisoi. – E un început bun draga mea. Hai să ne pornim la drum? Spune Olivia zâmbând.

Dar acel om îi trezea curiozitatea prietenei designer și o ciudată dorință de a afla cine era, încât m-a făcut să bat pasul pe loc.

– Am o idee. Ce ar fi să te duci tu cu un taxi înainte, să iei acel tablou și să treci pe la tine acasă, iar eu vin să te iau mai târziu? Între timp voi mai aștepta aici, poate voi avea noroc ca domnul Sebastian să iasă tot azi din spital. Sper să-l pot aborda ca să aflăm mai multe despre el. – Ești sigură că e o idee bună ţinând cont faptul că astfel de persoane pot fi periculoase? – Haha, draga mea ce mult te-ai schimbat, nu mai ești neînfricata cum erai odată. Stai liniştită, am calculat orice detaliu și plus e paza spitalului pe aici, nu văd ce aș putea păți. – Bine atunci, așa vom face. Dacă e ceva mă suni.

După o oră de la plecarea Oliviei rămând singură, timp ce fixa cu privirea ieșirea spitalului, apăruse acel bărbat. Înfăţişarea lui era schimbată, avea ochii limpezi de un albastru intens, păr blond, pășea hotărât și grăbit îndreptându-se spre poartă. – Stați un pic vă rog. Sunteți domnul Sebastian? Spune ea fugind în urmă lui
El își întoarse fața plină de uimire și cu o voce puternică mi-a confirmat, făcând-o să se simte oarecum stingherită. – Eu sunt Cristina, v-am adus aici azi-dimineaţă și mă întrebam dacă v-aș mai putea ajuta cu ceva. – Mulțumesc, dar după cum se vede deja m-ați ajutat.
Era pe punctul de a își continua drumul, când ea îi întinse cartea ei de vizită. – Asta pentru orice eventualitate în cazul în care dacă vreodată veți mai avea nevoie de ajutor, mă puteți găsi la acest număr de telefon. – Puteți spune direct, cât mă costă serviciul dumnevoastră pentru că m-ați cules de pe stradă? – Mă jigniți, eu doar am intenţionat să vă fiu de folos, nicio clipă nu m-am gândit la o recompensă. – Bine atunci, dată viitoare când îmi voi face de cap am să vă anunţ că să fiți prin preajmă.
Spuse el luându-i cartonașul din mână și după câteva minute se pierduse prin mulțime.

După acel weekend cu mici schimbări de planuri și plin de emoții, trecând de la starea de panică, la bucuria şi căldura căminului părintesc, care de fiecare dată reuşea s-o încarce pe Cris cu energie pozitivă, ea și-a reluat rutina de zi cu zi. Lucra la diferite proiecte, având și zile când mergea pe teren unde misiunea sa era să decoreze locuințele în așa fel încât omul să se regăsească în oricare colțișor din casa lui. Nu trebuia să ajungă la sufletul clientului să-și dea seama ce metodă ar fi nevoie să fie aplicată. Bucuria din ochii oamenilor atunci când își vedea căsuţa transformată, pentru ea era cea mai mare răsplată.

Într-o după amiază de joi, lucra în micul ei atelier din balcon la un dulap de peste o sută de ani căruia avea de gând să-i dea o înfățișare nouă, în același timp păstrându-i valoarea, îi suna telefonul, pe ecran îi apăruse un număr nou. Inima, pentru câteva secunde, încetase să-i mai bată, când auzise acea voce de bas, reamintindu-și de acel tip misterios.
După ce se prezentase, în același timp cerându-și scuze pentru deranj, o întrebase dacă ar putea să se întâlnească la o cafenea, sub pretextul că se simţea jenat pentru comportamentul lui față de ea în curtea acelui spital și își dorea dacă era de acord să se revanșeze. Moment în care Cris rămase fără glas, surprinsă de acea propunere neștiind ce răspuns să-i dea. Conştientiza faptul că trebuia să refuze oferta, deoarece știa că la celălalt capăt a firului era un consumator de droguri, dar ceva din ea foarte puternic, îi spunea să accepte. A hotărât să se vadă peste câteva zile la o cafea.

Duminică după-amiază a păşit pragul unei cafenele situată în centru orașului, unde la o masă o aștepta acel bărbat foarte prezentabil, trezindu-i iar acea dorință de a afla de ce a ales să consume droguri. El ca un gentlemen se ridicase având grijă s-o ajute să se așeze pe scaunul celălalt, în timp ce se salutaseră.
Îl simţea agitat ca un adolescent la prima lui întâlnire; încerca să-și găsească cuvinte potrivite părând foarte uimit de prezența ei, ceea ce o făcea să înţeleagă că era pregătit să nu apar. – Vă mulțumesc că ați acceptat această invitaţie, deși mă așteptam la un posibil refuz din partea dumneavoastră. – Asta e, viața te ia mereu prin surprindere. Spune Cris în timp ce un chelner le așeză dinainte două cești de cafea. – Da, bine punctat, dar mai rar se întâmplă să fii surprins în mod plăcut, pentru că de cele mai multe ori simți că viața e așa, un șir fără sfârşit de dezamăgiri.

Sebastian bea din ceașcă cu un oftat adânc asemănător unui bătrân, care lăsa o senzație de neputință. Din când în când ea se uită la el dorind să-și dea seama ce anume îl făcea să se simte dezamăgit, părea dus departe printre gânduri. – De fapt motivul pentru care mi-am permis să vă deranjez este de a îmi cere scuze față de dumneavoastră, având în vedere comportamentul meu de atunci, când ne-am întâlnit prima oară a lăsat de dorit. Știu că ați avut intenţia de a îmi veni în ajutor și vă sunt recunoscător pentru acest lucru, dar vedeți dvs, sunt acele momente, când nu-ți mai vine să mai crezi, că unei persoane i-ar păsa de tine și mai ales când vine vorba de un necunoscut. – Nu și când acel necunoscut deodată îți apare în față mașinii și pentru un moment crezi că tu i-ai fost biletul cu destinația pentru lumea cealaltă. Ce puteam să fac, decât să mă dau jos din mașină să vă iau de acolo și să vă duc la cel mai apropiat spital sau ați fi vrut să trec peste dumnevoastră? L-a întrebat ea încercând să mai destindă atmosferei. – Poate nu era chiar o alegere proastă, dacă ar fi să luăm în calcul starea mea de atunci, aș fi meritat să fiu tratat cu indiferenţă. Din câte am înţeles ați vorbit cu medicul meu și ați aflat cauza acelei întâmplări, motiv pentru care m-a făcut să mă întreb ce anume v-a făcut să așteptați atâtea ore în fața spitalului. – Sincer nu știu dacă a existat un motiv anume, pur și simplu așa am simțit, deoarece am fost curioasă să aflu cine sunteți. Dar așteptarea mea nu prea a fost cu succes. – Poate ați fi dorit să aflați dacă sunt un traficant de droguri, nu? Întrebă el în șoapă, parcă i-ar fi fost teamă să nu fie auzit. – Mă repet a fost doar o simplă curiozitate fără intenţia de a vă urmări activitatea, dar dacă vă e frică că aș putea fi vreun detectiv, ar fi cazul să vă liniștiți, deoarece sunt departe de acest domeniu.

Pentru câteva zeci de secunde la masa lor se făcuse liniște, moment în care se scufundaseră în propriile lor gânduri, până când chelnerul i-a readus la realitate. La întrebarea dacă ar mai dori ceva, Sebastian cu acordul ei a ceruse nota de plată.
Cris îşi luase rămas bun de la acel om misterios, care pe parcursul conversaţie căutase să evite pe cât i-a fost posibil să vorbească despre viața lui, ceea ce o făcea să aibă și mai multe întrebări legate de el.

Fiind o zi caldă, decise să renunțe la mașină și să meargă pe jos admirând peisajul toamnei târzie, ea pășea ușor pe străzile orașului, cuprinsă de întrebări referitoare la acel om pe nume Sebastian, neînțelegând de ce o interisea un străin și totuși de când o sunase nu îl mai putuse să-l scoată din minte. Îi se părea și mai ciudat sentimentul pe care Îl avuse în compania lui, Reușea să-i dea o stare de bine, de parcă îi era un vechi prieten și acest fapt o făcuse să râdă de ea deoarece credea că dădea dovadă de naivitate.

Ajunsă în fața blocului ei, o văzuse pe Olivia, care o aștepta și părea supărată, începuse să fie îngrijorată. – Ce s-a întâmplat, de ce nu m-ai anunțat că vii? O întrebă având un nod în gând. – Păi, te sun de la ora 14, dar nu mi-ai răspuns.
De abia atunci a conştientizat că datorită emoţiilor care-au copleșit-o la plecare-a uitat telefonul acasă. – Of, telefonul meu e sus, l-am uitat la încărcat. Dar spune-mi ce ai pățit? – Nimic, doar că eram îngrijorată pentru că nu dădeam de tine, mai ales când ți-am văzut și mașina în parcare. Apropo, unde ai fost domnișoară? Întrebă Olivia revenind la starea veselie care o caracteriza. – Am fost la o plimbare, mai profit de vremea bună că acuși vine iarna. Hai, urcăm? Spune repede de teamă să nu intre în amănunte.
De îndată ce ajunseră în casă, Olivia îi zice motivul vizitei și că ar vrea s-o ajute prietena e – Știi, vorbeam noi acum ceva timp în urmă că aș vrea să-mi schimb mașina și pentru că am o perioadă mai liberă, m-am decis s-o fac. – Să ne uităm pe net pentru a-ți face o idee, dar tu la ce model te-ai gândit? O întrebă așteptând ca laptopul să se deschidă. – Asta e problemă că nu știu, aș vrea un model cât mai nou și să fie de calitate, în același timp am nevoie de cineva care poate să mă sfătuiască în această privință. – Uite, un magazin cu mașini australiene. Pare destul de interesant, în plus are oferte faine… – Și vezi aici la comentările clienților par mulțumiți, spun că au avut parte de o consultanţă foarte bună, exact de ce aș avea eu nevoie. – E deschis până la 18. Hmm…, săptămâna asta voi lucra până târziu, doar vineri voi ieși mai devreme și dacă vei putea mergem atunci să ne informăm mai bine, ce spui? – Da, pentru mine ar fi ok.

Așa cum stabiliseră, vineri la 17:15 Cris era în parcarea acelui magazin de automobile așteptând-o pe Olivia care întârzia. La un moment în fața mașinii mele apăruse iar Sebastian, de dată aceasta salutând-o.

– Bună seara, ce surpriză frumoasă să vă văd, dar ce gând vă aduce pe aici? O întrebă el când se dăduse jos din mașină. – Bună seara, aștept o prietenă, Dvs ce faceți? – Tocmai mi-am încheiat încă o săptămână de muncă și apropo dacă aveți de gând să întrați înăuntru, ar fi cazul să vă grăbiți, deoarece peste câteva minute magazinul se va închide.

Între timp telefonul începuse să sune. Era Olivia care o anunțase că nu mai putea să ajungă, deoarece fusese propusă într-un nou rol într-o piesă de operă și trebuia să se ducă la o întâlnire. – S-a întâmplat ceva?
Se interesase Sebastian după ce terminase convorbirea telefonică. – – Nimic, doar schimbare de planuri, prietena mea nu va mai ajunge… – Atunci v-aș invita, dacă îmi permiteţi la o plimbare. Asta dacă nu aveți altceva în program.

După calculele ei asta ar fi a treia șansă care îi se oferi să afle cine este acel om, o ocazie ce nu trebuia ratată și cu acel gând acceptase. Pornise spre un parc pe malul unui lac.

Era o seară pe la jumătatea lunii noiembrie, mergeau unul lângă celălalt, vorbeau despre joburile lor. Ea i-a povestit lui ce ar dori prietena ei. Sebastian se oferise se o ajute deoarece lucra în acel domeniu. – Maşinile m-au pasionat de copil, eram înnebunit după ele. Îmi ajutam unchiul de profesie mecanic, tot timpul mă găseai prin preajma. Spune el cu nostalgie în glas. – Am realizat că persoanele care au ales să-și transforme pasiunile într-o meserie, ajung să aibă niște realizări foarte frumoase. Zice Cris – Poate așa este, însă mai sunt și acele momente în viața când te întrebi dacă a fost o decizie bună de a-ți urma visele sau dacă alegând altfel puteai să ocolești anumite situații neplăcute. – Depinde și de visuri, într-adevăr unele dintre ele chiar nu ne sunt de folos și da, uneori se mai întâmplă să luăm și decizii greșite pentru a ne îndeplini visurile.

Făcuse bărbatul o pauză probabil pentru a își aduna gândurile, apoi începuse să vorbească: – Știți care a fost motivul ce m-a determinat să ajung să mă droghez? Timp de şapte ani am fost căsătorit cu femeia visurilor mele sau cel puţin așa o vedeam pe atunci, a fost dragoste la prima vedere. – Și ce s-a întâmplat de vorbiți despre ea la trecut? Îndrăzni ea să-l întrebe cu gândul de a îl încuraja să continue. – Am cunoscut-o la ziua vărului și cel mai bun prieten al meu cu care am reușit să deschidem un service auto, visul nostru din copilărie pentru că pe amândoi ne pasionau maşinile. Este o fată foarte frumoasă, are acel ceva ce m-a făcut să mă simt fericit doar privind-o. Fiecare linie a corpului ei e de o perfecţiune cum rar ți-e dat să vezi. Ochii săi negri strălucitori m-au vrăjit pe loc. Îmi plăcea firea ei rebelă, jucăușă, mereu în căutarea de noi aventuri, lângă ea timpul trecea într-un ritm alert și o adoram pentru asta.
Cris Îl asculta în tăcere, uimită de pasiunea pe care o se simţea în fiecare cuvânt își dădea seama cât de mult fusese afectat de acea pierdere. – Eram în stare de orice doar să-mi fac iubită fericită, o trăiam ca pe o prințesă oferindu-i cele mai frumoase vacanțe. Fiind o femeie foarte cochetă, aveam grijă să aibă toate lucrurile pe care își le dorea. – Wow, ce femeie norocoasă! – Iubind-o pe ea am învățat cum să renunț în favoarea persoanei de lângă mine. Efectiv prin zâmbetul ei îmi trăiam propria fericire, îmi era de ajuns s-o văd pe ea mulțumită, să mă simţeam împlinit. Îmi oferea clipe de neuitat, în nopțile reci de iarnă se cuibărea ca un copil în brațele mele, lucru care mă făcea s-o iubesc din ce în ce mai mult. Orbit de frumusețea ei am făcut și greșeli care m-au costat tot ce am reușit agonisesc până atunci.
Se întunecase și pe cer apăruse luna însoțită de stele. Cris mergea agale avându-l alături pe acel om care îi trezea un sentiment plăcut.

Acea greșeală de a avea prea multă încredere chiar în oameni pentru care ai fi în stare să-ți dai și viața. Am avut acel service auto împreună cu vărul. Afacerea încă de la început a mers în creștere, mereu profitul era unul îmbucurător astfel am ajuns într-un timp scurt se ne extindem reușind să facem și o spălătorie auto, plus benzinărie. Vă dați seama ce profit ieșea, mai ales că noi știam cum să ne atragem clienții, având grijă să le facem cele mai atrăgătoare oferte. Dar fosta soție își dorea ca partea mea de afacere s-o trec pe numele ei. – De ce voia acest lucru? Îl întrebă ea după o scurtă pauză.

Fiind că era contabila noastră și având în vedere că dintre noi trei doar ea avea studii superioare, am fi avut mai mult șanse, în cazul în care va fi vorba de o colaborare. – Mi se pare un pic ciudată această idee pentru că șeful meu are doar liceul și are colaboratori. Deci, nu neapărat trebuie să ai nu știu ce studii. – A fost primul nostru motiv de ceartă după care au urmat și altele. Am încercat să-i explic că afacerea asta e un vis de al meu, are o valoare sentimentală și mă leagă de prietenul meu și dacă fac așa cum spune ea, pentru mine ar fi un mare regret. M-am gândit mult, spunându-mi că oricum tot ceea ce e al ei este și al meu Nu vedeam cu ce m-ar afectat această mică schimbare, dar parcă ceva din mine mă oprea. – Mi se pare corectă reacția dvs. – Până la urmă la insistenţele ei am acceptat, mi-am semnat singur contractul pentru o viață nefericită. – Cum așa de mult v-a afectat această decizie? – Poate nu aș fi fost afectat dacă soția nu m-ar fi înșelat cu vărul meu, pe -care îl consideram prietenul meu de nădejde. Spune el după un oftat adânc. – Cum?! – La scurt timp după semnarea actelor, mi-am văzut soția sărutându-se cu vărul meu în biroul nostru. De abia atunci am înţeles că ei urmăreau să mă excludă din afacere. El și-a jucat ca un profesionist rolul de cel mai bun prieten în timp ce mă sfătuia să nu fac această prostie, iar ea m-a sedus știind că nu-i pot rezista și la un moment dat voi ceda. S-a dovedit un plan bun, cu o țintă directă, deoarece eu am divorțat lăsându-i ei tot, așa ca un ultim cadou, oricum nu mai vroiam nimic, decât să plec departe de ei.

S-au oprit din mers, privând lacul acoperit de ceață. Cris se gândea cum un om orbit de o iubire pătimașă, poate deveni neputincios ca să mai vadă lucrurile clar. Ea întreba dacă mai sunt oameni care știu să aprecieze ce au lângă ei, să fie recunoscători pentru simplu fapt că sunt iubiți și pentru că viața le dă acea șansa de a avea parte de fericire, așa cum alții poate nici măcar nu îndrăznesc să viseze.

Acel om lăsa impresia unui războinic învins, zăcând la pământ, rănit, fără ca nimeni să se oprească din drum și să-i aline durerea. – Acum deduc motivul ce v-a făcut s-o luați pe un drum greșit, cum s-ar spune. – Am fost plecat în Australia zece ani, unde am luat-o de la zero, munceam cu ora la un catering, livram comenzile la domiciliu. Apoi, încet încet am reușit să mă ridic, ajungând să lucrez într-un service auto ca mecanic spre bucuria mea. Șeful meu uimit de plăcerea cu care lucram și de determinarea mea, m-a luat să-i fiu mâna lui dreaptă la fabrica de mașini pe care o deține. Peste trei ani șefului i-a venit ideea de a-și face cunoscută firma în România, iar eu fiind român i-a fost mai ușor să mă delege ca reprezentat oficial în acest proiect, așa am ajuns directorul unui magazin de mașini din Australia…

Scotocind prin buzunarul de la pantalon în căutarea telefonului ce începuse să sune, la vederea numărului de pe ecran privirea i se schimbase devenind nervos. Fără să răspundă l-a pus la loc. – Drogurile pentru mine au fost ca o evadare, m-au ajutat să mă vindec. Când sunt sub influenţa lor mă simt eliberat, e acea senzație de euforie care mă ajută să uit de dorul ce nu mă lasă în pace chiar și după atâţia ani. Știu că această metodă nu e una corectă și ținând cont de problema pe care o am la inimă, aș putea spune că dacă mai continui cu ele nu voi ajunge prea departe. De multe ori am încercat să renunț la acest viciu, dar odată ce afli cum e în acea stare, mai ales dacă începe să-ți placă senzaţia, devine greu să trăiești fără ele. – ––– Curios lucru pentru că nu pot înţelege de cum reușiți să vă îndepliniți sarcinile, ținând cont ca și director aveți responsabilităţi – Pur și simplu atunci când le iau trebuie să am câteva ore libere pentru a îmi reveni la normal, dar asta nu înseamnă că nu mă afectează și că nu mi-aș dori să le las. De multe ori mi-am pus în gând nu mai cad în plasa lor și să fiu un om care îşi trăieşte viața, să-mi las trecutul să fie trecut. Chiar am avut relații dar nu m-am regăsit în niciuna. Așa că mereu ajung în acest punct făcându-mă să cred că poate așa mi-a fost scris mie. – Sau poate nu ați găsit acel ceva sau acea persoană potrivită pentru a vă ajuta să treceți peste trecut. Nu vreau să par vreun filosof, însă noi oamenii aparent ne credem puternici, când de fapt simțim mereu nevoia de a fi sprijiniți, suntem dependenţi de încurajările celor din jurul nostru. Mai ales în momentul când trebuie să trecem peste un eșec, avem nevoie mai mult ca oricând de cineva care să știe să ne redă încrederea în noi, să ne vorbească despre calitățile noaste și să ne reamintească cât de frumoasă poate fi viața. Tatăl meu are o vorbă ” un om poate avea tot aurul din lume, dar dacă nu are pe cineva lângă el ca să-l sprijine clipă de clipă, e cel mai sărac om de pe pământ”. -Să știți că tatăl dumneavoastră adevăr grăiește.

Se oferise s-o conducă până acasă, un bun prilej pentru Cris să afle mai multe despre el ca om. Vorbind despre felul cum ar putea deveni o, persoană nouă, ea simțise că își ura starea în care trăise până atunci și că și-ar fi dorit o schimbare dar nu știa cum s-o facă. Îndrăznise să-i spună idea care îi trecuse prin cap ca un fulger în timp ce îl ascultase: – Auziți, după spusele dumneavoastră înțeleg că ar fi vorba despre un viciu, unul de care nu se poate scăpa așa de ușor și ar trebui urmat un tratament terapeutic. Un psiholog vă poate ajuta să găsiți acea cale de scăpare. – Acum mă credeți și nebun? Întrebă el zâmbind. – Nu. Vorbesc la modul cel mai serios, pentru că îmi lăsați impresia că sunteți doritor de o schimbare şi v-am dat un sfat prietenesc. – Adevărul e ușor să dai sfaturi, dar mi se pare așa de greu de înfăptuit. – Dacă doriți aș putea încerca eu să vă ajut, știu că vi se pare ciudată propunerea mea, dar mi-ar plăcea să vă vin în ajutor pentru simplu fapt că mi-ați făcut seară frumoasă. Spune Cris neînțelegând nici ea de unde venea această dorință – Bine, deși mi se pare o idee nebunească și nu știu în ce măsură veți reuși să faceți acest lucru. Dar oferta dvs mă tentează. În plus la câte nebunii am făcut în viața asta, nu văd de ce nu aș mai adăuga încă una, așa că răspunsul meu este da, vreau să încerc.

A urmat o perioadă intensă cu răsturnări de situații, în care ea găsise acel punct mult dorit în viața ei pentru ar fi total împlinită și ar fi acel om bogat din zicala lui taică-său.

Reușise să nimerească un bun psiholog ale cărui metode dăduse roade în ceea ce îl privea pe Sebastian, care se dovedise un luptător, un om foarte sensibil și atent la orice detaliu, un bărbat demn de iubirea unei femei.
Lupta alături de el, mergeau împreună la terapie, urmau pas cu pas sfaturile psihologului și datorită voinței lui Sebastian, rezultatele pozitive apăreau chiar mai devreme decât s-au fi așteptat.

Cei doi au început să se apropie din ce în ce mai mult, dându-și seama că întâlnirea lor nu a fost întâmplătoare, că sunt născuți unul pentru altul. Datorită lui, Cris a înțeles cât de minunat poate fi drumul vieții atunci când îl parcurgi ținându-te de mână cu un om special. Își dădea seama că pentru a fi fericită nu era nevoie de nimic altceva decât de iubire.

Pe zi ce trecea timpul în brațele lui Sebastian, Cris se redescoperea pe ea însuți. Cu fiecare atingere a lui se simțea răsfățată și mai frumoasă ca niciodată până atunci.

Sebastian înțelegea că pentru a-și putea vindeca sufletul, trebuia mai întâi să se ierte pe el însuși și pe ceilalți, să-și adune într-un cufăr toate amintirile dureroase din trecut și să-l arunce în cele mai adânci locuri. Și-a dat seama că iubirea o putea dovedi prin acele gesturi mici simbolice, că dragostea adevărată e atunci când persoana de lângă tine are încredere în visurile tale și te ajută să le îndeplinești.

Era 31 decembrie Sebastian venise acasă de la ultima ședință cu psihologul, fusese amândoi fericiți pentru ce avusese și pentru ce își dorise să realizeze împreună.

Peste câteva ore trebuiau să meargă la localul închiriat de Olivia pentru a petrece revelionul. Cris vorbea din baie, în timp ce se machia. Sebastian împacheta cadouri pentru prietenii lor. El povestea cum a fost ședința și la ce trebuia să fie atent ca să evite orice posibilitate de a mai reveni la starea de la început. – Deși cred că nu e cazul să ne facem probleme în privința asta, deoarece acum mă simt fericit și dornic să-mi realizez visurile alături de tine. – Și eu cred la fel, dar ea trebuia să te prevină. În primul rând era de datoria ei s-o facă și în al doilea rând e bine de știut. -Da și eu sunt de aceeași părere. – Apropo ști că Olivia are pe cineva? Deși e un lucru curios fiind foarte implicată în ceea ce face, nu a mai avut timp și de viața ei personală. – Ce să facem, omul se mai îndrăgotește..

Sebastian rămase nemișcat în tocul ușii de la baie privind-o, în ochii lui strălucitori se putuse oglindi. Era îmbrăcată în rochia ei, roșie mulată cu decolteul în v care îi acoperea genunchi.

Se uitau unu la altul fără să schițe niciun gest, le era de ajuns să se privească și totul din jurul lor devenea un loc unde domnea fericirea. Au stat așa privindu-se până când el a început să vorbească din nou:

Doamne cât de frumoasă poți fii, dacă ai ști cât de mult te ador pentru ceea ce însemi pentru mine. Tu ești iubita mea cea care mi-a readus în suflet bucuria de a trăi, tu m-ai învățat cum să iubesc și clipă de clipă mă faci să mă simt iubit.

S-au cufundat într-un sărut, unul în brațele celuilalt simțindu-se inimele cum băteau una pentru alta.

Cris a coborât din mașină ajutată de Sebastian. În timp ce păşeau pe acel covor roșu îndreptându-se spre o sală cu pereți de sticlă, prin care deja o zăreau pe Olivia îmbrăcată într-o rochie neagră lungă și un șal vişiniu care îi aluneca ușor de pe umeri.

Olivia i-a întâmpinat având alături un bărbat, care era un pic mai înalt ca ea, brunet, îmbrăcat într-un costum negru cu o cămașă albastră închis.
S-au îmbrățișat toți trei, apoi Olivia cu emoție l-a prezentat pe prietenul ei, moment în care Sebastian s-a schimbat la față fixându-l din priviri pe acel bărbat. – Sebastian! Prietene, după atâţia ani de încercări să iau legătura cu tine. în sfârșit te întâlnesc, hai vino aici vere drag. Îi spune bărbatul în timp ce își deschidea brațele larg. – Ce cauți tu aici și mai ales la brațul acestei femei? Se adresă Sebastian lui Matei, prietenul Olivei. – Sebastian, te rog să-mi acorzi câteva minute pentru a-ți explica ce s-a întâmplat în acea dimineață. Spune Matei

Lăsându-le e pe cele două prietene în acea sală decorată specific sărbătorilor de iarnă, cei doi bărbați au ieșit pe terasă. După câteva clipe, profitând că Olivia trebuia să-și salute învitații care apăreau rând pe rând, Cris s-a furișat până la ieșirea spre terasă dornică să asculte acea conversație dintre veri. – Și după ce am aflat că Alina te înşeală și că amantul a fost cel care i-a dat ideea de a te face să treci pe numele ei partea ta de afacere, am încercat s-o determin să renunțe la acel diabolic plan… – Tu mă crezi prost? Am văzut-o în brațele tale, cum vă sărutați. Îi spune Sebastian cu dispreț. – În acea dimineața când ai apărut în birou, îi spuneam, dacă n-o termină cu acel bărbat, tu vei afla tot adevărul despre ea. Dar după câte s-a văzut, Alina a fost mai rapidă decât mine, folosindu-mă ca un pion din jocul ei. Eu unu o știam ca fiind o femeie foarte șireată, dar să-mi sară în brațe prefăcându-se că mă sărută ca să scape de tine, a fost prea mult chiar pentru mine. – Sincer, acum îmi dau seama cât de prost am fost încât să mă las orbit de aspectul fizic al acelei femei, fără a încerca să privesc dincolo de aparențe. – Să știi la început relații voastre, chiar păreați fericiți, dar pe parcurs am observat că de fapt ești folosit… – Subiectul ăsta pentru mine e încheiat. Mai bine spune-mi ce s-a întâmplat cu afacerea. L-a întrerupt Sebastian hotărât să nu mai vorbească despre ea. – După ce am reușit să cumpăr și partea ta din firmă care ar fi fost vândută oricum, au fost aduse mici îmbunătăţiri, acum colaborăm şi cu alte firme, iar în rest e așa cum știi, tot la fel de căutată. Apropo, unul dintre motivele pentru care tot încercam să iau legătura cu tine, a fost să-ți spus că locul al tău în biroul nostru te așteptat Apreciez foarte mult acest gând al tău însă locul meu acum e în altă parte, dar asta nu înseamnă că nu putem colabora.

Cris se uita la acei prieteni care s-au regăsit după atâta vreme, părea că timpul pentru ei s-a oprit în loc dându-le răgaz ca să-și mărturisească fiecare întâmplările prin care au trecut și să vorbească despre realizările lor. Privându-i pe ei și-a dat seama de faptul că o prietenie adevărat rezistă o viața, poți purta în suflet o persoană chiar dacă ea lipsește din prezentul tău și oricât de mult te-ai simțit rănit, nu o urăști pentru că acolo unde sălăşluieşte dragostea, ura nu mai are loc.

Mai rămâneau 5 minute până când ceasul bătea ora 00:00 și odată cu el un nou an avea să înceapă. Erau cu toți pe acea terasă în așteptarea artificiilor, Cris se sprijinea de Sebastian care a cuprins-o cu brațele lui ce emanau multă căldură. Acea căldură a însoțit-o oriunde ar fi mers, o simțea în momentele cele mai grele dar și în momentele cele mai fericite.

A închis ochii și pentru câteva secunde a simțit că plutește acolo în brațele lui Sebastian care i-a şoptit mulțumesc. Atunci a zâmbit înțelegând că alături de el își va petrece tot restul vieții.