Am scris despre copii cu probleme de sănătate și părinții lor în articolele anterioare pentru că și eu am fost copil ce am avut probleme medicale din primele luni de viață și am auzit și văzut multe.
Când m-am născut eu nu era internet. România era o țară comunistă, nu aveai acces la prea mai multe informații. Nu puteai să faci investigații medicale amănunţite așa cum se face acum.
Eu m-am îmbolnăvit dintr-o eroare medicală elementară, vreau să cred că astăzi se știe nu e voie să faci vaccin când ai febră.
Pe vremea mea erau doar câteva centre de recuperare pentru boala mea. Așa cum v-am scris într-un articol anterior că părinţii au nevoie de psiholog pentru ar avea puterea și înţelepciunea de a se lupta pentru binele copilului lor, mama mea a avut norocul să cunoască un medic care avea și el probleme medicale. Acest doctor a făcut-o să înțeleagă că eu voi fi o persoana normală numai dacă va face ce trebuie pentru mine.
Medicul a fost ca un psiholog pentru mama pentru că a știut cum să explice cum stă treaba cu boala mea, ce trebuie făcut și ce nu. În mintea mamei exista deja planul ei pentru reabilitarea mea era foarte clar.
Mama a înţeles care sunt problemele mele și care soluțiile cu care să le rezolve. Sunt convinsă că ușor nu i-a fost în acele momente. Sunt sigură că un sprijin moral, adică un psiholog, nu i-ar fi stricat deloc.
În 1981 erau alte vremuri, oamenii erau obișnuiți să-și rezolve singuri problemele cu orice preț, ceea nu mi se pare deloc în regulă. Spun asta deoarece fiecare persoană are dreptul la propria ei viață și dacă are un copil cu probleme, nu ar trebui să-și facă scopul vieții ei vindecarea copilului fără niciun sprijin. E o cruce mult prea grea care te va distruge la un moment dat.
