Naționala României a înregistrat încă o premieră tristă

Săptămâna trecută naționala României de fotbal a mai înregistrat încă o premieră tristă. După ce ne-a învins Armenia prima dată în istorie în preliminariile campionatului mondial care va avea loc în 2022 in Qatar, am fost nevoită să trăiesc încă o mare dezamăgire.

O nouă premieră pentru naționala lui Rădoi

Miercuri, 2 iunie, România a pierdut la Ploiești meciul amical cu Georgia ( 1-2 ).

M-am uitat la meci cu gura căscată, nu-mi venea să cred ce vedeam. Jucătorii din Georgia au trecut de apărarea noastră ca prin brânză de numeroase ori. Noi nu am jucat absolut nimic cu excepția unei bări obținută dintr-un șut a lui Ianis Hagi din lovitură liberă și faza golului din repriza a doua când Ivan a înscris primul lui gol pentru naționala României. A mai fost câteva frumoase, dar cam atât.

Mirel Rădoi a vorbit cu tupeu

Dacă eram in locul lui Mirel Rădoi, veneam la conferința de presă cu capul în pământ și nu cred că eram in stare să vorbesc prea mult. Dar se pare că domnul Rădoi a învățat să aibă tupeu. A răspuns la întrebările jurnaliștilor normale după asemenea evoluție cu o voce vocală spunând că el nu-și schimbă principalele de joc orice s-ar întâmpla. Pe el nu-l interesează apărarea, dorește să dea cu un gol mai mult decât adversarul.  A mai afirmat că în mandatul său jucătorii naționalei învață să ajungă la poarta adversarilor prin pase de la portar.

Din păcate aceste lucruri nu văd deloc, nu s-au văzut nici măcar cu o națională slabă ca a Georgiei. E adevărat că a fost doar un meci amical, dar nu e permis să joci atât de slab. Până acum spuneam că jucăm bine amicalele pentru că adversarii sunt relaxați, nu se agită prea mult să câștige.

Anglia a învins România pentru prima dată la ei acasă

Ieri, 6 iunie, România a jucat cu naționala Angliei la ei acasă. Am înregistrat încă o premieră negativă. Englezii ne-a bătut pentru dată la ei în Anglia ( 1-0 ). Această învingere era așteptată, englezii sunt mult mai buni decât jucătorii români.

În prima repriză ne-am aparate bine și am avut câteva faze la poarta adversarilor. Ocazia cea mai clară a fost al englezilor. Se vedea că Anglia joacă relaxat ca într-un amical. Mulți jucători titulari nu sunt  prezenți pe lista pentru campionatul european care începe în câteva zile.

In repriza a doua englezii a avut numeroase, a ratat și un 11 metri. A mai avut și noi câteva faze la poarta lor. Dar pentru mine nu a fost un joc foarte bun făcut de România așa cum a spus Mirel Rădoi la conferința de presă.

După părerea mea, Mirel Rădoi e depășit de situație, trebuie să plece urgent de la naționala României. Nu e in stare să gestioneze eficient jocurile naționalei.

Lasă un răspuns