Dimineata rece nu parea a fi prietenoasa. Stia ca trebuia sa se grabeasca daca voia sa ajunga la timp la intalnire. Isi dorea din tot sufletul sa reuseasca si sa obtina finantarea pentru centrul comunitar. Simtea ca asta e misiunea ei. Sa ajute. Dupa ultimile retusuri ale tinutei, iesi rapid din casa. Ajunsa in strada aerul de munte o intampina impasibil si rece. Era ca si cum cineva incerca sa o scoata din starea interioara..A mai aparut si o adiere de vant care ii intepa obrajii. Si mainile le avea reci. In graba si-a uitat manusile acasa. Acum, ar fi mers la ceainaria din colt ca sa savureze o cana de ceai ascultand muzica glasurile din jur sau o poveste tesuta in aburul ceaiului. Dar ceasul ii era inamic deja. Timpul asta avea un obicei prost. Nu era empatic. Tracea impasibil. Era orb si surd. Isi vedea de ale lui enervant de sistematic. Asa ca trecand pe langa ceainarie a grabit pasul, incercand sa ignore mirosul de ceai de lamaie si portocale sau pe cel de mere coapte cu scortisoara.Doamna Ana, propietarea ceainariei „La o ceasca cu povesti” a vazut-o. S-a mirat ca nu a intrat. Devenise deja un ritual pentru ele doua, acele clipe furate zilei in care povesteau cu un ceai fierbinte in fata. Ii placea Ela. Era o fata vesela, care avea mereu o vorba buna de spus. Ochii ei caprui erau ca o carte deschisa. Nu putea sa isi ascunda niciun sentiment. Asa ca si acum. Doamna Ana, i-a intalnit privirea in timp ce Ela se grabea sa treaca catre munca si si-a dat seama ca e agitata. A stigat-o din usa si cand Ela s-a intors i-a facut semn sa astepte un minut. A pus intr-o cana termo rezistenta un ceai de portocala la care a adaugat cateva bucatele mici de ciocolata. A scris repede pe pahar un mesaj, a pus capacul si a fugit la ela sa i-l dea. In drum spre usa a auzit clopotelul cuptorului care ii spunea ca placinta cu mere e gata. Asa ca a scos rapid o caserola si din tava aburinda a luat doua bucati generoase pe care le-a,asezat in caserola. Fiindca ceaiul era mai mult decat deobicei mai adauga un pahar pe care, la fel, a scris mesaj. A iesit afara si i-a dat Elei pachetul. Fata i-a zambit cu tot sufletul. Ii era tare draga, doamna Ana. Ana ei draga, cum ii zicea ea. Iubea faptul ca era foarte deschisa la suflet, fara prejudecati si ca ii pasa de oameni. De multe ori ii spunea ca e cititor de suflete. La care ea zambea intelept. Mirosul de portocala, ciocolata si mar copt care razbatea din pachet a avut darul sa o linisteasca. Si ideile pareau sa se aseze. Totul in mintea ei era faurit deja trebuia doar sa aiba putere de convingere. A grabit pasul si a ajuns in fata cladirii la timp ca sa puna ideile pe hartie si sa faca o prezentare. Stia pe ce idee trebuia sa puna accentul. Comunitatea ca familie. In fata usii insa a gasit un tanar care sedea pe treptele reci si canta la muzicuta. Se vedea ca ii era frig dar continua sa cante. Ela se indrepta spre usa si impinse usa cu gandul sa il invite inauntru. Dar usa era blocata.
Tanarul a zambit cand i-a vazut uimirea pe chip.
-E inchis. Alarma de incendiu. Sunt sigur ca e falsa. Cineva s-a jucat cu o tigara mai mult ca sigur….
Ela a oftat.
-S-a dus sansa mea ,a zis in timp ce s-a asezat langa tanar.
Acesta ii zambi din nou un pic infigurat.
-Sper ca nu mai dureaza mult. As vrea sa nu ma prinda anul Nou in hipotermie.M-am gasit si eu in decembrie sa vin cuhaine subtiri. Acum e drept ca paltonul e gros si m-am bazat pe asta, dar vezi tu am fost despartiti brutal. Acum el sta la caldura si eu ….
Pe Ela o pufnea rasul dar se abtinea. Dintr-o data simti mirosul ceaiului si a prajiturii. Asa ca s-a gandit sa il ajute pe acel domn prezentabil si haios sa se incalzeasca. Era usor nedumerita cum va impari ceaiul avand un singur pahar dar era sigura ca va gasi o solutie. Cand a deschis punga a vazut doua pahare. A ramas uimita pentru cateva secunde, apoi zambind cu gandul la doamna Ana a turnat ceaiul in pahare, a pus cate o bucata de ciocolata in el si i-a i-a zis:
-Meriti si tu un pic de caldura, nu?
Tanarul a zambit un pic incurcat i-a multumit, a luat paharul si a inceput sa soarba usor.
-Wowwww. Aici e gustul din copilaria mea. Cate amintiri! M-ai dus imapoi in timp si in acel loc in care era atat de simplu totul si de firesc. Scuze ce zapacit sunt. unde imi sunt manierele? Numele meu e Gabriel. Mi-ai amintit de toate serile de iarna din copilarie i-a spus Gabi in timp ce glasul ii tremura usor.
-Paharul e interesant. E cu mesaj. ¨ Asculta si primeste cu sufletul. Apoi daruieste mai departe¨.a,zis el dupa o.pauza, timp in care fata il privea tacuta. Ii placeau ochii lui care erau de un verde atat de frumos incat aveai impresia ca se pierde in ei. Agitatia ei a disparut instant.
-Ela, imi pare bine a zis fata privind inspre paharul ei. Atunci a vazut mesajul: ¨Orice intamplare e o sansa. Tu doar fii acolo si nu o ignora. Daruieste farame din tine vietii si te va rasplati.¨
A soptit ca pentru ea: Tanti Ana multumesc.
-Ma bucur ca te-am putut ajuta sa te incalzesti.
-Mi-ai incalzit sufletul, ceea ce e mai important. Uitasem bucuria din lucrurile simple si ca esenta si frumusetea vietii sta in clipe si amintiri nu in averi si alte lucruri cool
-Da, asa e. Asta incerc si eu sa construiesc pentru oameni. O viata faurita pe frumos nu pe insiruiri de lucruri avute. Degeaba le ai daca nu ajuti. De aceea vreau sa facem un centru comunitar in care si oamenii singuri sa simta ca fac parte dintr-o familie.
Au iesit pompierii semn ca putem intra. Desi…as mai sta aici.
Ela a zambit strengareste:Si paltonul? Vrei sa il parasesti?
Gabriel a izbucnit in ras si au intrat impreuna.
-Ela , ne vedem cand se termina programul.?
-Da. Am aici si un strudel cu mere care trebuie impartit, nu?
-Oh da.
Au plecat fiecare inspre biroul sau. Asa credea Ela dar nu mica i-a fost mirarea cand l-a vazut in sala de conferinte unde trebuia ea sa isi prezinte proiectul. La randul sau si Gabriel era uimit.
Cand s-au facut prezentarile oficiale au inteles tot. Gabriel era sansa Elei de a construi centrul.
S-au privit si in timp ce Ela a vrut sa inceapa prezentarea, Gabriel a zis:Nu e nevoie deja m-am hotarat.
Fata l-a privit uimita si un pic nesigura. Dar privirea lui calma ca marea a linistit-o.
Centrul se va construi. Am primit si voi darui a spus Gabriel privind-o cu subinteles.
Ela a oftat usurata. I-a multumit si el i-a raspuns:Viata e mai mult despre a darui decat despre a primi. E despre o bucatica de ciocolata pe care o strecori in ceaiul cuiva pentru a ii incalzi sufletul. E despre un strudel cu mere ca acasa pe care il daruiesti sperand ca omul va zambi a aducere aminte.
Toti cei din incapere simteau o emotie aparte. Stiau cat de mult insemna proiectul pentru Ela, dar si-au dat seama ascultandu-l pe Gabi ca si ei mai au de impartit si daruit celorlalti.
Ela era fericita. Gabriel s-a apropiat de ea si i-a zis soptit. Mai vreau o cana de copilarie.
Au plecat la ceainarie, unde Ela a aflat ca Gabi era nepotul Anei. Revederea celor doi a fost emotionanta.
Nu s-au mai vazut de ani de zile, de cand Gabriel a devenit seful unei companii de dezvoltare imobiliara.
-Ana, draga mea, multumesc ca esti tu. Si ca mi-ai readus prin Ela si ceaiul tau special, copilaria si esenta vietii inapoi. Acum nu o sa mai las anii sa fie doar o insiruire.
Ana le-a zambit amandorura si a mai adus o cana de ceai si ciocolata langa, lasandu-i sa isi tese povestea lor pe margini de cani aburinde.
Poveste scrisă de Laura
