Situația fotbalului românesc la sfârșit de sezon

Sfârșitul lunii Mai ne-a oferit ultimele cunoscute din fotbalul românesc. Știam cu toții că CFR Cluj a câștigat campionatul. FCSB și Craiova ( câștigătoare Cupei României ) erau sigure de participarea lor în cupele europene.

Sepsi Sf Gheorghe in cupe europene

In sezonul recent încheiat, 2020-2021, au fost puțin schimbare regulile de accederea în cupele europene, adică pentru ultimul loc de cupă europeană, locul patru din play off a trebuit să joace cu echipa care a câștigat play out-ul. Echipele norocoase pentru această miză au fost Sepsi Sf Gheorghe cu Viitorul Constanța.

Așa cum era de așteptat Sepsi a învins fără probleme și pentru prima dată în istoria clubului va participa într-o cupă europeană.

A treia cupă europeană – Europa Conference League

Din sezonul viitor, UEFA a introdus a treia cupă europeană. Ea se numește Europa Conference League.

Această competiție europeană va fi cea mai săracă, banii puși în joc vor fi foarte putini in comparație cu Europa League. De Champions League nici nu se mai poate vorbi. Va fi competiția cluburilor sărace, așa cum sunt și cele din România.

Rapidul a renăscut din propria cenușă

Un eveniment important din vara asta este promovarea rapidului în liga 1 după 6 ani de absență de pe prima scenă al fotbalului românesc. La un moment dat viitorul clubului se vedea foarte negru.

A dat faliment, au existat multe certuri. Echipa s-a înscris in liga a patra. Anul trecut nu au reușit să promoveze în liga 1. Nici în sezonul recent încheiat, nu se prea prevedea că va promova. La mijlocul secolului echipa era departe de primele șase locuri din. Liga 2. Dar cum știm că în fotbal totul e posibil, Rapidul a renăscut sub conducerea antrenorului Mihai Iosif, un antrenor fără un nume in fotbalul românesc. Rapidul a terminat pe locul doi în play off ligii a doua și a promovat direct în Liga 1.

Cine a mai promovat în Liga 1

Celelalte echipe care au reușit promovarea este Craiova lui Mititelu. Craiovenii s-a clasat pe locul 1 în play off ligii a doua. Se pare că au planuri mari în Liga 1.

Spun asta pentru că l-au adus pe Adi Mutu ca antrenor. Mutu nu accepta oferta fără să aibă le dispoziție un proiect serios.

C.S Mioveni a dat marea lovitură în barajul de promovare în Liga 1

Pentru mine a fost o surpriză promovarea C S Mioveni a jucat împotriva echipei FC Hermannstadt un joc de baraj tur și retur.

De regulă echipa din Liga 1 câștigă fără probleme barajului. În sezonul asta nu a fost cazul sibienirilor.

Voluntari nu a avut nicio problemă de a se menține în Liga 1. A învins clar pe Călărași în baraj așa cum obișnuiește de câteva sezoane încoace.

Lasă un răspuns