În ceea ce privește școala probabil acum nu mai sunt probleme cu primirea copiilor cu dizabilități în școlile de stat, așa sper. Dar mulți părinți renunță la învățământul de stat pentru că li se pare foarte greu pentru copiii lor sa facă față și îi duc pe micuți la școli speciale unde nu se învață absolut nimic.
Eu mi-am sacrificat mulți ani sănătatea pentru a putea face față ritmului unei școli de stat. Când m-am documentat pentru scrierea unei cărți am aflat că în Suedia profesorii sunt obligați să studieze 2 ani problemele persoanelor cu dizabilități. In Irlanda persoanele cu dizabilități au la școală profesorii suplinitori care îi ajută să scrie, să citească, să-și facă temele, să mănânce, să meargă la toaletă.
Copiii cu dizabilități au nevoie sa fie in colectivitate cu copii sănătoși, așa se dezvolta, se maturizează. Cel mai important lucru pentru un copil cu probleme de sănătate este sa vadă că e tratat la fel ca un copil sănătos. Dar pentru acest lucru trebuie ca societatea noastră să înțeleagă nevoile copiilor cu dizabilități, profesorii trebuie sa aibă cunoștințe despre nevoile copiilor cu dizabilități, trebuie să se găsească soluții adaptate pentru fiecare caz în parte. Nu trebuie să vă aduc aminte de lipsa rampelor, bănci fără adaptări sau starea toaletelor.
Trebuie să se înțeleagă și în România cu orice persoana care are intelect are dreptul să învețe la o școală de stat.
As vrea tare mult sa văd cum e tratată o persoană cu dizabilități într-o școală din străinătate.🙂🙂.
As fi curioasa sa văd ce cursuri au terapeuții care lucrează cu persoanele cu dizabilități din alte țări în comparație cu țara noastră. Oare și alții fac handbal, volei sau alte sporturi la facultatea unde devin terapeuți?
La facultatea de medicină e o secție unde studiază și problemele persoanelor cu dizabilități prin multe alte lucruri. Și în cadrul acelei secții e o amestecătură de cursuri de te doare capul. Nici la medicină nu există cursuri de pedagogie psihologie.
