Ne aflăm la cumpăna între ani și poate pe toți ne cuprind fiori când încercăm să facem acest bilanț de sfârșit de an și ne punem întrebarea cum a fost 2020 pentru noi.
2020 pentru mine a fost cel mai complex an din viața mea, am trecut prin diferite stări, care m-au făcut să mă simt că plutesc pe un nor pufos, dar şi prin stări care au reușit să mă pună la pământ.
M-am îndepărtat tocmai de acele mai pure sentimente ale mele, încercând să pornesc pe un nou drum fără să-mi ascult sufletul, care mereu voia să se întoarcă în acest punct unde se simțea liber. Am făcut câțiva pași pe acel drum ales de mintea mea și m-am pierdut pe mine însumi, rătăceam printre locuri pustii fără a ști unde mă îndrept și mă întrebam ce caut eu în acea viață care nu îmi aparținea. Mă simțeam ca un copil fugit de acasă și care rătăcea pe cărări necunoscute, fără a mai știi drumul spre casă.
Însă pentru a te ridica mai sus trebuie să experimentezi de fiecare dată căderea, pentru că vom crește pe baza greșelilor noastre. Putem primi iubire, educație, mii de sfaturi, dar experiența nu se poate oferi.
Mi-au trebuit 30 de ani ca să înțeleg cât de important este uneori să mă abat de la drumul meu, să-mi doresc ca o neînfricată să ating luna, fără a mai ține cont de cât de fragilă sunt și că voi cădea în gol atingând doar câteva stele. Dar tocmai acele stele au fost lumina de la capătul tunelului, ele s-au transformat în oameni care m-au ajutat să regăsesc calea spre mine și mi-au arătat cum să mă bucur de ceea ce sunt.
Fiecare zi e un progres indiferent dacă ne dăm seama de acel lucru sau nu, e o potecă care ne apropie mai mult de noi înșine, fie prin realizări, fie prin eșecuri care pot să ne ducă la cel mai mare progres al nostru. Deși știu că am mult de lucru până ce mă voi descoperi, dar am început să fac pași spre mine însumi și lucru ăsta îl consider cel mai important progres al meu din acest an.
Dintr-un an complex nu pot lipsi experiențele frumoase, cel puțin eu am avut parte de cea mai minunată vacanță de până acum, în care mi-am simțit părinții aproape, pentru câteva zile au fost acolo doar pentru mine. E cel mai curat sentiment să vezi chipul mamei tale în razele unui răsărit de soare, sau să observi urmele pașilor tatălui tău de pe malul mării. Am aflat că valurile mări pot fi mult mai puternice decât mi le-am imaginat vreodată, iar sunetul lor te hipnotizează încât te face să-ți dorești să-l asculți iar și iar.
Anul 2020 își trage cortina, dar în același timp anul 2021 își va începe recitalul pe care noi îl vom descoperi pas cu pas. Ca de obicei nu știm ce va fi, pentru că nu ne este dat să știm viitorul, de fapt aceasta este frumusețea vieții că habar nu avem cum va fi.
Eu ador să fiu surprinsă așa îl voi lăsa pe Dumnezeu și universul să decidă cum va fi pentru mine anul 2021, doar atât aș putea să-mi doresc să învăț să trăiesc cu intensitate fiecare clipă.
În acest moment când timpul a început deja să se descompună în ore, apoi în minute și la final în secunde, ca soarele ce stă să apună, vă urez să vă bucurați de voi înșivă, în sufletele voastre să fie dorința de progres și să nu uitați că totul se întâmplă cu un scop.
Articol scris de Loredana Grosu
