Se spune că fiecare om se naște cu un destin pe care trebuie să-l trăiască. O să vă povestesc ceva și apoi hotărâți dacă destinul există cu adevărat sau nu.
În urmă cu 15 ani, părinții mei ne-au dus pe mine și pe sora mea la școală. În drum spre serviciu, ( lucrau la aceeași firmă), au avut un accident rutier în care mama și tata au decedat. Atunci viața mea și al surorii mele s-a schimbat radical. Din anumite motive am fost despărțite una de alta. Fiind mai mare cu 4 ani, i-am promis că ne vom întâlni când voi împlini 18 ani.
Anii au trecut. Eu am trăit la o familie cumsecade care la majorat a vrut să mă ajute să-mi găsesc sora. Nu a fost posibil acest lucru deoarece surioara mea fusese adoptată de un cuplu american și trăia în SUA. Nu am putut să iau legătura cu ea.
În urmă cu vreo 6 luni mi-a scris cineva pe adresa de email al site-ului meu de psihologie. Eu cu asta mă ocup, sunt psiholog și în această pandemie am căutat soluții să-mi desfășor activitatea în mediul online.
Această persoană îmi scria că ar dori să ia legătura cu mine pentru câteva ședințe de consiliere psihologică, dar ar vrea să nu fie întâlniri video. Am acceptat această condiție cu gândul că o voi face să prindă încredere în mine și ne vom vedea atunci. Adresa de email o avea de la o prietenă virtuală care mi-a fost pacientă.
Pacienta trecea printr-un moment greu, nu se înțelegea cu părinții, consuma droguri, era într-o stare de depresie acută. Cazul m-a impresionat, nu știam să zic de ce.
După câteva ședințe, m-a anunțat că renunță la terapie deoarece nu are cu ce sa mă plătească. Am insistat să n-o facă, că poate să-mi trimită banii când va putea. Ceva in interiorul meu îmi spunea că trebuie s-o ajut pe fata asta. Am continuat să lucrez cu ea. Încet, încet a început să-mi povestească mai multe despre viața ei.
Când am aflat că a fost adoptată de o familie din America în urmă cu 15 ani, am început să tremur, să transpir și să mă sufoc. Acea ședință am întrerupt-o motivând că nu-mi merge internetul. Mi-a fost greu să mai vorbesc cu ea, dar a trebuit să fac un efort, să mă lămuresc dacă ceea ce simțeam, era adevărat sau nu.
Când mi-a confirmat că are o soră in România de care nu știe nimic, am plâns în hohote, nu-mi venea să cred că îmi găsisem surioara. De fapt, ea mă găsise fără să vrea.
Multe zile nu am știut ce să fac, să-i spun adevărul sau nu. Ea nu-și dorea să-și întâlnească sora deoarece credea că o va dezamăgi. Am decis să nu-i zic nimic, voiam s-o determin să se vadă cu mine.
Au urmat multe conversații. Mi-a fost foarte greu să țin secret adevărul, am vărsat multe lacrimi auzind-o cat de mult i-am lipsit. Îi era teamă să nu mă dezamăgească dacă o văd în starea în care se află.
In cele din urmă am convins-o că trebuie să-și caute sora, i-am promis că o voi ajuta s-o găsească. Acum o lună am anunțat-o că am dat de ea.
I-a trebuit vreo două săptămâni să mă caute pe o rețea de socializare. Nu prea a fost vorbăreață, nu mi-a spus nimic despre starea ei.
Pe altă parte, psihologul insista să vină în țară să-și îndeplinească visul de-aș reuni familia. I-am rezervat un bilet de avion și am rugat-o frumos să nu rateze această șansă. I-am explicat că are ocazia să-și schimbe viața, trebuie doar să vrea. După câteva zile de rătăcire, mi-a spus că vine acasă.
A fost cea frumoasă zi din viața mea, in sfârșit puteam să mă țin de promisiune că ne vom regăsi. Au urmat nopții nedormire, eram copleșită de emoții. Nu puteam face nimic, aveam gândul doar la întâlnirea noastră. Trebuia să-i iau un cadou.
Am știut imediat ce ar face-o fericită. De mică era pasionată de bijuterii de argint, a moștenit asta de la mama. Mami avea o mulțime de bijuterii. Țin minte cât de mult și-a dorit să ia cu ea câteva perechi de cercei ai mamei, atunci când ne-am despărțit. Nu au lăsat-o să ia nimic. Această pasiune i-a rămas în suflet. Când am întrebat-o ce-i place, mi-a zis bijuteriile din argint.
Nu mi-a fost greu să găsesc bijuterii de argint. De Crăciun i-am cumpărat mamei mele adoptive un colier de argint de pe un site care are o gamă largă de bijuterii de argint cu prețuri avantajoase datorită adaosului comercial mai mic.
Am cumpărat de pe site-ul Indira deoarece mama adoptivă mai are inele și coliere de la această firmă.
Ea spune că sunt bine făcute din materiale de calitate care țin o viață. De la materiale prețioase, bătute cu pietre naturale semi-prețioase și diamante. Totodată bijuteriile de la Indira sunt făcute în așa fel încât să fie purtate în fiecare zi, nu numai la ocazii deosebite. Femeilor le place să fie frumoase tot timpul, nu-i așa?
Mama mea adoptivă e obișnuită să fie elegantă, aranjată în mod discret chiar în casă când gătește sau face treabă în curte. Tocmai din acest motiv îi plac aceste bijuterii care nu sunt prea extravagante. I-a plăcut foarte mult colierul de argint primit de la mine de Crăciun, îl poartă în permanență de atunci.
In februarie a fost ziua de naștere al surorii mele vitrege. De pe același site i-am cumpărat o brățară de picior.
Ea nu e atât de înnebunită după bijuterii, dar totuși îi place să aibă câte o brățară de argint, o pereche de cercei, un inel cu valoare sentimentală. Are obiceiul să poarte câte o bijuterie primită de la fiecare persoană dragă. În acest mod ea simte că îi suntem mereu alături.
M-am hotărât să-i iau surorii bune o pereche de cercei de argint. Am găsit la Indira un model de cercei sub formă de semilună, exact cum avea mama, pe care îi adora sora mea.
Eram convinsă că era cadoul perfect, mai ales că cei de la această firmă se pricep să împacheteze bijuteriile într-un mod minunat care oferă o notă și mai sentimentală darului. Felicitarea cu mesaj adăugată la bijuterie, e cireașa de pe tort. Nu-mi imaginez că poți oferi ceva mai frumos unei persoane dragi.
Într-o zi de joi ne-am întâlnit în fața gării Brașov, ea nu prea mai ținea bine minte orașul. De aceea am preferat s-o aștept la gară. Am avut emoții foarte mari, abia stăteam pe picioare. Am recunoscut-o imediat. Ea nu a îndrăznit să se apropie de mine prea mult. Eu nu am rezistat să n-o îmbrățișez puternic. La asta visam de 15 ani.
Minute bune nu am putut vorbi, lacrimile îmi curgeau necontenit. Când în sfârșit am reușit să vorbesc, i-am zis:
– Asta e cea mai frumoasă zi din viața mea! Atâta mi-am dorit să ne revedem, așa cum ți-am promis. Am încercat la 18 ani, am aflat că ești în America. Nu mi-au mai dat nicio altă informație. Ești bine?
– Da…
– Sigur? Știu că nu ți-a fost ușor să vii.
– Da.
Sora mea a fost tăcută multă vreme. De la gară, ne-am dus în parcul unde am copilărit. Acolo i-am dat cerceii de argint de la Indira. Abia când i-a văzut și a citit mesajul felicitări: „ Te iubesc, surioara mea, așa cum ești!”, a izbucnit în lacrimi. A plâns în hohote minute în șir. În tot acest timp am ținut-o in brațe. Când s-a mai calmat, a început să privească perechea de cercei semilună.
– Așa avea mama. A spus ea printre lacrimi.
– Da. Tocmai din acest motiv i-am ales, să fie o amintire frumoasă pentru tine.
– Mulțumesc!
– Draga mea… Am îmbrățișat-o.
– Nu știi multe despre mine, eu am cam luat-o pe arătură…
– Draga mea, eu te iubesc așa cum ești. Ești sora mea și voi fi alături de tine de aici încolo, indiferent ce se întâmplă. Nu ne vom mai despărți niciodată. Îți promit!
După ce ne-am îmbrățișat iar, am început să-i povestesc despre mine, despre familia mea adoptivă. În cele din urmă am îndrăznit să-i zic că eu eram psihologul cu care a vorbit. A rămas cu gura căscată când a aflat, dar și-a revenit. A devenit mult mai relaxată, a realizat că n-o judec pentru nimic ce a făcut în viața ei. Atunci am început să vorbim degajate despre noi. Și-a pus cerceii de argint la urechi, îi adora. Mi-a spus că este cel mai frumos cadou din viața ei. Sunt chiar potriviți pentru ea deoarece poate să-i poartă în fiecare zi, la orice oră. Este o persoană căreia nu-i place ocaziile speciale, nu merge la evenimente sau la întâlniri de acest gen.
În aceste momente, sora stă cu mine și familia mea adoptivă, Suntem în sfârșit fericite. Sunt convinsă că și părinții noștri sunt la fel acolo sus în Ceruri.
Acum când v-am zis povestea, credeți că există destin sau nu? Aveam vreo șansă să-mi întâlnesc sora în alt mod?
Sunt de părere că numai destinul a făcut în așa fel, să fie posibil să ne revedem după atâția ani.
Articol scris pentru Spring Superblog 2021
