Cand v-ati dat voie sa va jucati in ploaie sau sa alergati dupa fluturi?Sau cand ati privit cerul intinsi pe spate si v-ati luat la joaca si povesti cu norii? Cand ati dat o pauza adultului si seriozitatii?
Cand ati zis ¨Ajunge. Macar pentru cateva ore , zile refuz sa mai ascult zgomotul cotidianului, voci ridicate? Ma desprind de toate si fug la cules de puf de papadie si cirese pe care sa le agat la reverul sufletului pe care il scutur de tot ce inseamna griji, ingrijorari, alergari efemere. Vreau macar pentru o zi sa fiu la fel de linistit ca si in copilarie cand tot ce ma interesa era jocul ¨
Cand ati mai construit cu zambet, bucurie si incredere un colt de univers?Cand ati spus :Azi ma dedic atat mie cat si celorlati fara sa fiu furat de ganduri, telefoane si griji?
Când ati mai savurat o inghetata mare de ciocolata cu un gust de poveste dându-vă pe un leagăn și râzând din toată inima?
Când ați zambit cuiva fără un motiv anume, doar pentru ca simțiți cât de bine e sa iti lași sufletul sa se manifeste în splendoarea lui?
Când ati împărțit o ciocolată cu cineva? Mai stiti când spuneați ca cea mai buna ciocolata era cea rupta in bucăți mici și ma cata cu prietenii în parc așezați pe o banca sau pe un petec de iarba.
Când ați plecat într-o hoinareala, fără a avea ceas și nicio destinație fixa, având o spontaneitate pura și simpla?
Când ați cules flori de câmp pentru cea mai draga fiinta?
Când ați desenat fără grija și prea multa atenție un soare imperfect dar luminos?
E greu, veți spune. Suntem prea ocupați cu….
Cu ce, v-aș întreba?
Cu viata….
Cu a exista, as spune. Caci a trai e iti da voie sa te bucuri de tot ce e în jur.
Alergați, culegeți flori, dați-vă timp sa va fie sufletul vesel. Pare complicat dar e asa de simplu. Încercați măcar 5 minute pe zi sa va aduceți aminte de cât de firesc e sa nu cenzurezi copilul din suflet.
