Sursa foto google
Iubirea a dăinuit încă de le începutul veacurilor, de când Dumnezeu a creat universul făcând pământul și omul, iar dragostea Sa cea sfântă a fost principala unealtă a Lui.
Ce putere mare are dragostea, omul se naște din iubire și din prima clipă a vieții lui este iubit. Și dacă nu ar fi aceasta iubire nimeni nu ar putea sa crească un copil. Iubirea este o armă foarte puternică, dar pentru a ști cum s-o folosești trebuie să ai măcar un gram de înțelepciune, deoarece ca orice armă dacă o manevrezi incorect există posibilitatea să rănești, chiar pe tine însuși.
Sunt tot feluri de cazuri în care o dragoste oarbă a distrus oameni. De exemplu dacă un părinte are o iubire bolnavă față de propriu lui copil și îl sufocă cu prea multă ocrotire, este riscul ca acel copil să nu mai aibă niciodată șansa de a își forma propria lui personalitatea. Și atunci acel micuț nu va putea să-și întindă aripile și să învețe să zboare, pentru că nu va știi cum s-o facă.
Oare cum dragostea ne poate duce la auto distrugere? Să ne gândim la un tânăr care se aruncă într-un lac fără să mai țină cont de curenții din adâncul lui, fără să se întrebe dacă e pregătit să le înfrunte, pur și simplu se aventurează„ riscând-și viată. Așa și în dragoste sunt niște pași pe care ar fi bine să-i urmăm, să cercetăm care sunt defectele și calitățile acelei persoană și să ne întrebăm dacă putem s-o acceptăm așa cum este. Și să nu uităm că fiecare om are o cruce de dus și dacă ne vom apropia de el automat o parte din acea cruce ne va revine nouă. Deci cred că înainte de a ne arunca în focul dragostei ar trebuie să ne întrebăm dacă suntem pregătiți să-i facem față, dacă suntem depuși să ne asumăm acea iubire.
Mai este și dragostea pentru univers și pentru oameni, dar din păcate mulți dintre noi am uitat de compasiune, pur și simplu am uitat în totalitate care sunt adevăratele bucuri ale vieții. Mereu căutăm fericirea dar ea e chiar în fața noastră, în amurgul dimineții, într-o ceașcă de cafea, în simplitate. Bucuria cea mai mare e atunci când dăruiești, atunci când ești trup și suflet lângă aproapele tău fără să aștepți nimic la schimb,
Dragostea dăruită fără niciun interes este o bucurie pe care o putem simți în orice clipă. Însă omul din dorința de avea cât mai multe lucruri materiale și-a format un egoism si o frică să nu-si piardă agoniseala încât a îngropat în uitare tot ceea ce era mai frumos în el și a devenit rob a nepăsării, a mândriei, sclavul al unei vieții trăită în întuneric.
Daca stăm puțin și ne gândim la ce ne folosește să avem palate și mașini de sute de erori, oare toate aceste ne fac mai speciali, mai prețioși decât suntem? nicidecum nu aceasta sunt comorile noastre în niciun caz. Adevăratele comori nu pot fi dărâmate în caz de cutremur si nici nu ruginesc, ci ele să regăsesc in sufletul nostru.
Deci să fim dragoste și bucurie unii pentru alții. Până data viitoare vă îmbrățișez cu drag!
