Într-un articol anterior am mai scris despre spasticitate, o problemă foarte întâlnită la persoanele cu pareză. Atunci vă spuneam că mişcările în apă reduce spasticitatea.
Azi vreau să vă spun despre altă soluție prin care se poate reduce spasticitatea. Și această soluție mi-a făcut foarte bine.
În anul 2001 am aflat că crema de salvie e o comoară la casa omului. În acel an am început să descopăr o nouă terapie care se numește conductive eduction practicată la institutul Peto din Budapesta și în multe alte țări din lume.
Fiind neobişnuită cu ceea ce făceam la Institutul, aveam dureri foarte mari de spate. Cei de la acolo m-a sfătuit să-mi cumpăr cremă de salvie chiar de la laboratorul lor și mă ungă mama cu ea unde aveam dureri.
Țin minte și acum prima zi când a venit mama cu crema la sfârșitul tratamentului, eu abia respiram de dureri ce le aveam. Atunci mama mi-a ridicat tricoul și m-a uns cu cremă unde mă durea. În câteva secunde durerea a dispărut, m-am ridicat ușor de pe și am plecat. Atunci am aflat cât de bună e crema de salvia. Așa am aflat că crema de salvie reduce spasticitatea persoanelor cu parazilii. De 16 ani o folosesc cu încredere.
Cei de la Institutul Peto o folosesc înainte de a începe exercițiile, îi masează pacienții acolo unde sunt spastici, încheieturi, mușchi pentru a putea face exerciţiile mai ușor. Crema are rolul de a relaxa muşchii, de a reda mobilitatea încheieturilor mâinilor, picioarele, de a reduce spasmele pe care le care persoanele cu spasticitatea foarte mare.
Pe mine m-a ajutat foarte mult și atunci când m-am răsucit puțin glezna și nu puteam merge, după ce m-am frecat cu cremă de salvie, mi-a trecut glezna.
Cremă de salvie se găsește și la noi la plafar sau unde se vând produse naturiste. Cineva care are foarte mare spasticitate și are spasme frecvente a cumpărat cremă de la plafar și s-a dat cu ea dimineața și seară. Spasmele s-au redus simțitor cât timp a avut cremă.
Acum câteva zile cineva mi-a spus că crema e bună doar din salvie de culoare roșie. Nu știu ce să spun, prietenul s-a simțit bine cu cremă de salvie cumpărată de la plafar din țară.