Cu încălzirea electrică în pardoseală de la Hobbit Integra casa mea e pregătită pentru iarnă

 

A venit toamna cu prima frunză îngălbenită, o simțim printr-o adiere de vânt, o zărim din îndepărtare cum se îndreaptă spre noi aducând cu ea roade bogate. Se așterne  peste pământ și la vederea ei soarele  își pierde din puteri astfel vremea devine tot mai rece. Vrem sau nu zilele devin din ce în ce mai friguroase și dacă aș putea aș  fugi de ele, dar știu că mă urmăresc oriunde m-aș duce. Singurul loc unde pot scăpa de frig   e acasă și pentru asta trebuie să fac în așa fel încât să nu-l las să-și facă apariția și aici.

Căldura în locuința mea e foarte importantă, mai ales în timpul iernii când am nevoie ca temperatura să nu coboare sub 21 c, pentru că dacă e mai rece încep să am dureri de oase. Așa că în fiecare toamnă îmi pregătesc casa pentru sezonul rece și preocuparea cea mai mare este să găsesc soluții de încălzire. Cu toate că mă străduiam să-mi încălzesc casa, tot se simțea o răceală, îmi era și necaz pentru că factura de gaz venea foarte mare.  Efectiv nu știam ce soluție să mai aplic, asta până într-o zi de februarie al acestui an când fratele meu a trecut pe la mine și mi-a  spus să merg la el ca să-mi arată ceva.

Nu prea am vrut să mă duc pentru că știam că la el în casă ere foarte frig, dar la insistențele lui m-am dus. Dar când am întrat în casă un aer cald m-a învăluit încât mă simțeam și prost crezând că au dat centrala la temperatură mai mare special pentru mine. Am început să vorbesc cu nepoțelele în timp ce ele se jucau și după cinci minute m-am dezbrăcat de vestă pentru că îmi era foarte cald. Era o căldură pe care se simțeam chiar dacă stăteam pe jos și din curiozitate m-am uitat la termostat unde am văzut că centrala era  dată la 17 c dar temperatura din casă era de 22 c, lucru ce  m-a făcut să mă  întreb cum era posibil.

Le-am lăsat pe fete să se joace în continuare și m-am dus să-l întreb pe fratele ce voia să-mi arate. Atunci el mi-a spus că  și-a făcut încălzire electrică prin pardoseală de la Hobbit Integral.ro,  o firmă renumită în România dorită calității produselor pe care le-a oferit de-a lungul anilor. A mai spus că aici găsim  sisteme de încălzire electrice prin pardoseală cum ar fi: cabluri încălzitoare deviflex și devisafe, covoare încălzitoare gata pentru a fi utilizate, în plus termostate cu diferite configurații de senzor, produse care sunt menite să ne încălzească locuințele în sezonul rece.

Fratele foarte încântat îmi vorbea despre noua lui investiție care nu doar îi reducea  consumul la gaz, dar în sfârșit avea căldură în casă. El a ales de la Hobbit Integral varianta de încălzire prin pardoseală cu cablu electric încălzitor care să îngroapă în șapă. Datorită cablurilor flexibile instalarea acestui sistem de încălzire este foarte ușoară și  când va fi conectat la energie electrică în casă  se va simți o căldură suficientă pentru a să o stare de relaxare. Este o invenție pentru 80 sau 100 ani datorită rezistenții acestui încălzitor prin pardoseală.

În sfârșit cumnata mea își putea lăsa copiii să se joace pe jos fără teamă să nu răcească, aveau căldura încât  să stea și fără șosete în picioare. Am observat  o schimbare de temperatură în casa fratelui și atunci am știut ce aveam de făcut.

Venise  momentul să aduc mai multă căldură în casa mea și pentru asta aveam nevoie de informații referitoare la acest sistem de încălzire. Am întrat pe HobbitIntegral.ro unde am aflat că încălzirea prin pardoseală este o sursă invizibilă de căldură care oferă un nivel maxim de confort, permite reglajul exact al temperatură  în fiecare cameră și poate fi controlată de pe telefon. Mi-am dat  seama de faptul că încălzirea prin pardoseala nu oferă doar contort, ci mă poate scuti de calorifere, țevi spate odată ce nu le  voi mai folosi, ceea ce pentru mine era un mare avantaj.

 

Da, sistemul de încălzire prin pardoseală de la Hobbit Integral trebuia să fie și în casa mea. Și mă felicit pentru că am ales covorașul electric încălzitor. Este un covor Devicomfort de încălzire autoadeziv puternic, cu cablu bifilar și cu un rezistent înveliș roșu din PVC. Acest sistem de încălzire este conceput special pentru a fi aplicat interior chiar și atunci când turnarea unei șape într-o încăpere nu este posibilă. Covorul electric încălzitor  poate  fi acoperit cu mortar peste care se pot pune pachet, plăci ceramice cum ar fi gresia, granitul, travertinul, marmura.

Pentru că era iarnă și nu puteam face mare lucru, am decis să-mi pun acest covoraș de încălzire doar în camera în care îmi petrec timpul cel mai mult. Am chemat un meseriaș ca să scoată pachetul și să instaleze covorașul electric încălzitor.

Peste patru zile în camera mea erau toate puse din nou la loc, curățenie, arata  exact la fel dar era mult mai cald. Era căldura de care aveam nevoie pentru a-mi putea face exercițiile fizice pe jos, să stau desculță și în sfârșit puteam să mă îmbrac mai subțire. A fost prima dată când nu-mi mai era frig și în plus consumul la gaz a scăzut, motiv pentru care am așteptat să vină primăvara ca să-mi pot pune covorașe electrice de încălzire în toată casa.

E o investiție care îmi oferă căldură, în plus voi putea pune bani deoparte chiar și în sezonul rece. Nu credeam că voi spune vreodată dar sunt pregătită pentru iarnă și chiar aștept acele zile geroase pe care am să le petrec în casa mea călduroasă.

Sezonul rece bate la ușă, iar cei de la Hobbit integral sunt pregătiți să ofere cele mai bune variante de încălzire pentru orice locuință. Sunt variante pe care vi le recomand cu toată încrederea și vă invit să accesați  pagina  de https://www.facebook.com/HobbitIntegral pentru a afla mai multe detalii despre încălzirea prin pardoseală.

Până data viitoare vă doresc zile cu soare!

Datele de contact

Tel: 0723 248 954
email: razvantanase@hobbit.ro

Tel: 0722 237 677
email: silviubalan@hobbit.ro

Lasă un răspuns