”Eu pot, eu sunt puternic, nimic și nimeni nu mă poate doborî”. Sunt cuvinte sub care se ascunde sensibilitatea unui om. E o mască pe care o poartă zi de zi ca să pară mai puternic decât este. Purtând această mască de super erou uităm de noi înșiși și cât de invincibili ne vedem, dar de fapt ne amăgim.
Așa cum spuneam și într-un alt articol, nu mă refer la momentul când îți propui să devii mai puternic fizic, să alergi mai tare sau să ai mai multă forță, ci la dorința de a părea puternic sufletește.
Sufletul pe cât de frumos e, pe atât de fragil poate fi. Dar cum spune Sting – Fragile ,,cât de fragili suntem”, o melodie de a lui Fragile care descrie viața în 4 minute. Da, uităm că suntem izvor de emoții și aceste curg prin venele noastre în orice secundă. Sunt acei fluturași prin stomac, acea durere, fericire, ură etc. Toate acele stări care se regăsesc în sufletul omului, sunt ca niște piese dintr-un joc pe care dacă știi cum să le așezi pe tablă, ele vor aduce armonie în viața ta.
Mereu când privesc un om simt iubire pentru că el însuți este dragoste, e un dar ceresc. Iubirea este cel mai curat sentiment, îți curăță orice gând rău, te face să ștergi totul cu buretele și s-o iei de la capăt într-o secundă. Iubind simți că plutești, îți întinzi brațele spre o lume întreagă și o cuprinzi cu gândul. Este un sentiment care te face fericit indiferent dacă ești sărac sau bogat. Și cu toate astea fugim de iubire, ne temem să nu devenim vulnerabili, preferăm s-o ascultăm adânc în noi pentru că așa fac toți ceilalți având impresia că așa vom părea mai puternici.
Acea putere care de a lungul anilor a provocat războaie și s-a vărsat sânge nevinovat. Asta am înțeles și înțelegem prin putere, în timp ce fugim de iubire. Când noi suntem atât de mici și de fragili încât ne doare și un cuvânt spus din ură. O durere nespusă se transformă într-o rană pe care o lăsăm acolo fără s-o curățăm ci îi dăm voie să ne schimbe. Aici intervine Diavolul care de abia așteaptă să ne prinde pe picior greșit ca să ne întunece mintea în așa fel încât să ne ducă la deznădejde încât frumusețea din noi să dispară.
Durerea e un sentiment pe care trebuie asumată în totalitate, trăită cu demnitate, fără să ne revoltăm. Durerea în viața unui om e o lecție și dacă te gândești un pic îți vei da seama cât poți învăța din propria ta suferință. Cel puțin vei învăța să apreciezi și mai mult zilele cu soare.
Când încerci să-ți accepți suferința și trăiești cu ea, tocmai atunci Dumnezeu îți vine în ajutor și parcă totul devine mai ușor.
Suntem atât de fragili încât nici ura nu o putem ține departe de noi, dar e cât se poate de firesc și acest sentiment. E normal să avem clipe în care să urâm ceea ce ni se întâmplă, să urâm nedreptățile pe care ni se fac, să țipăm cât putem noi de tare că nu este corect. Ajungem să urăm și sentimentele pe care le avem față de o persoană, încercând să ne vindecăm de ele. Dar să ne ferim să urâm un om, pentru că el are chipul lui Dumnezeu.
Un om puternic nu este acela care se ascunde după o mască, ci acela care are curajul să se arate așa cum este, să iubească din toată inima, să plângă, căruia nu îi este teamă să-și recunoască durerea. Puterea omului e atunci când acesta conștientizează cât de fragil este.
