Ziua pulseaza in cerul diminetii. Gandurile se aduna si ele la apel. Sunt cuvinte mute inca, dar vor deveni curand vorbe. E rostul lor, sa ne fie aici, acolo, azi si mereu. Nu se vor a fi altceva decat sprijin si companion. Sunt simple, nu cauta sa fie prea complicate. Le place simplitatea pentru ca asa stiu ca vor fi aproape de sufletele tuturor. Nu sunt orgolioase sau prea modeste, caci nu stiu cum pot fi asa. Noi le farium starea si lumea. Iar ele exact ca niste copii se pliaza si ne asculta. Pleaca si se intorc, alina sau lovesc, construiesc sau darama, devin arme sau mangaieri. Ne dau senzatia de putere si intr-o oarecare masura ne transforma in demniurgii unui univers.
Cuvintele sunt cel mai puternic dar pe care Dumnezeu l-a dat omului. Poate fi un balsam pentru un suflet ranit, o speranta acolo unde avem impresia ca nu se mai poate, ne pot ridica atunci cand viata ne incearca puterea de a rezistra si dorinta de a fi. Dar in egala masura ne dau puterea de a rani, de a farnmita. Totul tine de echilibrul nostru interior si de felul in care am fost modelati. Suntem intr-un fel si noi rezultatul felului in care ne-au fost daruite si primite cuvintele, dar mai ales cum ele manuite de cei din jur ne-au influentat si definit coltul nostru de univers.
Cuvantul poate fi margaritar sau ceva sec, fara valore, stanca sau nisip, aripa in zbor sau nimic. Totul depinde doar de noi.
Ele se aseaza cuminti la rand si isi asteapta curioase trairea in prezent si felul in care vor dainui intr-un viitor ce se afla chiar la o secunda distanta. In prezentul fiecaruia, cuvantul traieste cat o batere de aripa a unui flutur. Apo devine in mod paradoxal si trecut si viitor. Pentru ca el, cuvantul, spus cu drag sau cu furie, ramane agatat in minte si suflet.
Asa ca,sa nu uitati sa manuiti cuvintele cu grija si sa le dati o viata, un trecut si un viitor frumos, la amintirea carora cei ce le stiu sa zambeasca.
Articol scris de Laura
