Avem cu totii zile in care ni se pare totul e alan-dala, greu si obositor. Ni se pare ca suntem prinsi intr-un haos care nu e al nostru sau nu vrem sa fie. Si de la un timp incoace cam asta e normalitatea, nu numai a noastra, ci a unei intregi planete.
Ce facem cand ni se pare ca ne sufoca, ca ne ia acea bucurie de a fi. Cedam sau luptam?
A ceda pare de cele mai multe ori . Dar ce inseamna a ceda? Inseamna a te ascunde in tine. A te retrage intr-un ungher, doar de tine stiut, in care stii ca lumea e departe. A refuza sa mai vrei ceva. A functiona dintr-o preexistenta inertie.
Intrebarea logica sau cel putin asa cred eu e: „Cu ce ajuta asta?”
Iti da doar o falsa senzatie de liniste, de securitate. Zic falsa, pentru ca realitatea e tot acolo, aceeasi. Si la un moment dat va intra si in ungherul acela secret.
Atunci ce e de facut?
Cred ca nu avem altceva de facut decat sa ne punem armura faurita din iubirea celor carora le suntem cu adevarat si mana in mana sa ne aventuram..E riscant, e posibil ca sufletele noastre sa mai adune cicatrici? Da. Dar ne suntem datori sa fim, sa ne bucuram de ce avem. Sa respiram viata, sa pulsam cu ea. E complicat ? Nu. In ciuda a ceea ce traim acum. Nu e complicat, decat daca lasam noi sa simtim asa. Afara e soare. Are si el o masca de nori. Dar e si da caldura chiar si asa. Poate ca asa ar trebui sa facem si noi. Si ce daca avem o masca pe fata? Important e sa nu o avem pe suflet. Sa nu ne mascam intr-atat de mult incat sa nu ne mai recunoastem noi insine. Sa ne acceptam cu vulnerabilitati si sa cautam solutii. Poate intre noi si lume sunt niste ziduri reale. Nu e nimic. Cautam modalitati de a le trece. Important e sa nu ridicam ziduri in noi si intre sufletele noastre. Noi decidem cum vrem sa fim.
Articol scris de Laura
