De câteva săptămâni tot aud la radio ca spitalele din România duc lipsă mare de sânge. A fost chiar o emisiune în care s-a încercat să se explice de ce oamenii nu donează sânge. Când a avut loc tragedia de la Colectiv, s-au făcut cozi imense la spitale pentru donare de sânge. Stau să mă întreb de ce numai atunci când se întâmplă ceva grav în țară, oamenii sunt dispuşi să se ducă la spitale să doneze sânge?
Tot văd anunțuri pe rețelele de socializare că ca e nevoie de sânge ba la un spital, ba la altul, La emisiunea de la radio s-a spus că motivul pentru care oamenii nu merg să doneze ar fi acela că presa nu îndrumă lumea în acest sens. Eu nu știu ce să zic. Cunosc atâtea persoane care se uită la seriale americane care au ca subiect domeniu medical din care ar trebui sa învățam câteva lucruri, cel puțin asta e părerea mea deoarece eu așa am simțit când m-am uitat la Anatomia lui Grey. Viața unui om poate fi salvată de un medic cu ajutorul celor din jur. Și cel mai bun doctor din lume nu poate să salveze pe nimeni dacă nu are la dispoziție ceea ce-i trebuie. Dacă pacientul are nevoie de transfuzie de sânge și spitalul nu are, acea persoană moare, deși putea fi salvată.
Deși s-au făcut mici progrese în ceea ce privește transplanturile de organe, România încă e în urmă cu această problemă față de Europa deoarece oamenii sunt convinși cu greu să doneze organelor rudelor cedate. Mie mi se pare un miracol să ai posibilitatea să-i redai viața cuiva atunci când soarta decide că locul tău nu mai e pe această lume.
Avem pretenții să trăim ca cei din țările dezvoltate, dar nu facem nimic ca și gândirea noastră să devină ca celor din Europa Occidentală sau SUA.
Există câteva lucruri care putem să le facem fără a avea nevoie de bani. Nu ne costă nimic daca donăm sânge, doar ne ocupă puțin timp, dar gândiți-vă că se poate salva o viața cu sângele dv.
Haideți să fim solidari cu cei din jurul nostru și să facem ceea ce trebuie pentru a salva vieți. Donați SÂNGE oameni buni!
Donează sânge pentru o șansă la viață

Și eu sunt o susținătoate infocata a donarii de sange. Cred ca ne lipsește educația in sensul asta. Și mai cred ca ne trebuie mai multe stiri de genul „x vieti salvate datorita donatorilor” . Exemple pozitive, dese. Ca altfel ne obisnuim asa: mutati din loc de sperieturi.
Aveți dreptate, dar când se întâmplă o tragedie oamenii știu ce au de făcut. De ce acei oameni nu fac și altă dată acest gest? De ce nu mai când se întâmplă ceva rău? La radio, pe internet deseori se face apel să se doneze sânge. Mulțumesc pentru comentariu!