În câteva zile se sărbătorea Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. In clasa a doua de la școala generală Nr 24 din Brașov, Doamna învățătoare Andreea i-a pus pe elevii săi să-i scrie moșului Crăciun. Era de părere că este un bun exercițiu de scriere și părinții vor afla ce au pe suflet copiii lor și ce cadouri își doresc. Toți micuții au fost foarte bucuroși de idee, doar Claudiu nu. El locuia într-un centru de plasament de mic. A fost abandonat încă de la naștere de mama lui.
Copilul avea probleme de comportament, se bătea cu colegii, nu asculta de învățătoare,. Tot timpul trebuia forțat să facă ceva. Mintea îi sclipea, când dorea, rezolva orice exercițiu la matematică înaintea tuturora. Andreea a încercat să se apropie de el, să-l ajute cumva, dar nu prea reușea. O respingea de fiecare dată. Punea în practică ceea ce i se spunea doar cu insistențe mari sau amenințări.
Așa a făcut și cu scrisoarea către Moș Crăciun. Nu a dorit s-o scrie până nu l-a avertizat că nu va pleca până n-o face. Știind că doamna vorbea serios, i-a scris Moșului. A mai refuzat într-o zi să facă ceva și a fost nevoit să stea toată ziua la școală.
„ Dragă Moșule
Mă numesc Claudiu și am 8 ani. Nu știu dacă sunt copil cuminte sau nu, nu vreau jucării, nici haine, sau alte lucruri. Eu am doar o dorință, vreau să-mi cunosc mama, să văd cum e, cine e și să aflu de ce m-a părăsit. Atât vreau de la tine. Dacă nu se poate îndeplini, nu-i nimic.
Cu respect Claudiu”
Seara târziu, când a terminat treburile programate pe ziua aceea, Andreea a citit scrisoarea lui. Lacrimile îi scurgea pe obraji. Aceste rânduri citite au făcut-o să se gândească la propria durere din suflet. In urmă cu mai mult de 8 ani a adus pe lume un copilaș conceput în urma unui viol. Când venea într-o zi de la liceu spre casă un psihopat a abuzat de ea. Ploua tare și acest om a convins-o să urce în mașina lui, că o duce acasă. Având încredere în oameni, s-a urcat. Șoferul avea alt plan, a dus-o undeva înafara orașului pe un câmp și a violat-o cu cruzime. Apoi a lăsat-o inconștientă acolo. A fost mai mult moartă decât vie două zile. Norocul ei a fost că doi săteni care își lucra pământul, a văzut-o zăcând. Imediat au chemat salvarea și a dus-o la spital. Părinții au vrut să-i se facă avort de îndată ce au aflat că a rămas însărcinată, dar nu s-a putut. Andreea era prea șocată, nu suporta sa pună mâna pe ea nimeni. S-au gândit că va face întreruperea de sarcină mai târziu, dar nu a mai făcut-o. Maică-sa a propus să dea copilul spre adopție imediat ce se va naște. Nimeni nu a știut de situația în care se afla. Taică-său a mințit pentru ea la școală, a dus-o undeva la țară, să nască acolo.
Andreea a început să-și iubească tot mai mult bebelușul, cu cât se apropia termenul nașterii. El nu avea nicio vină pentru ce s-a întâmplat, era o ființă umană care avea nevoie de mama lui. Cu o zi înainte de a intra în travaliu a hotărât să fugă de acasă. Noaptea a plecat fără să știe nimeni, nu știa unde se ducea, dorea să facă orice e posibil să-și păstreze copilașul. Dar cineva a văzut-o și l-a anunțat pe taică-său. Nu a reușit să ajungă prea departe, când părinții au prins-o din urmă și n-a mai lăsat-o singură nicio clipă. Nici nu i-a dat voie să-și țină bebelușul în brațe măcar 5 minute la naștere. L-a luat și l-a dus undeva. Niciodată nu i-a spus ce au făcut cu el.
Toți acei ani se rugase ca băiatul ei sa fie bine sănătos și să aibă o viață fericită. Pe părinți nu-i iertase niciodată. După ce s-a refăcut după naștere, a fugit iar de acasă, a muncit pe unde a putut, și-a terminat liceul la seral și apoi a dat la facultate.
Cu aceste amintiri dureroase, plângând, adormise cu ajutorul unui somnifer. Spre dimineață a început să viseze ceva straniu. Tatăl ei mergea pe o stradă întunecată cu un bebeluș în brațe. La un moment dat s-a oprit în fața unei case. A lăsat copilul la poartă și a plecat. Andreea s-a trezit cutremurată, tremurând toată. Cunoștea acea casă. Proprietara a lucrat la protecția copilului. Simțea că trebuie să meargă acolo, să vadă dacă doamna aceea poate să-i dea informații despre fiul său.
A anunțat la școală că nu mai vine, le-a spus că are de rezolvat o treabă urgentă. Apoi s-a urcat în mașină și a plecat. Când a ajuns pe strada din vis din comuna natală, a devenit agitată. Presimțea ceva. A început să meargă încet să vadă unde e casa respectivă. După câteva minute a găsit-o. Opri mașina și se apropie de locul acela. Lângă poarta casei a început să fie copleșită de emoții, simțea că era pe punctul să afle ce s-a întâmplat cu copilul ei. A respirat adânc și cu mana tremurând a sunat la poartă. O doamnă în vârstă a deschis. Cu glasul răgușit bâlbâindu-se, Andreea o întreabă:
– As vrea să vă întreb ceva, îmi acordați câteva minute?
– Cine sunteți?
– Mă numesc Andreea. M-am născut în această comună. Acum 8 ani mi s-a întâmplat ceva și cred că dvs știți informații despre acest lucru.
– Despre ce este vorba?
– E o poveste lungă. Puteți să mă ascultați? Nu vă rețin mult.
– Poftiți. Intrați.
Cu emoție în glas tremurând toată i-a povestit totul doamnei. Era prima dată când îi spunea cuiva prin ce trecuse. Doamna Ionescu avea lacrimi în ochi, a cutremurat-o cele auzite. Își amintea ca astăzi cum în urmă cu 8 ani, într-o dimineață fricoasă de toamnă a găsit la poarta casei sale un bebeluș aproape înghețat. A trebuit să cheme de urgență salvarea să-l ducă la spital. Știa că copilul scăpase cu viață. Nici acum nu înțelegea cum putuse sa facă un om așa ceva. Andreea aproape a leșinat când aflase ce făcuse taică-său. A început să plângă în hohote. Doamna a încercat s-o liniștească. A avut grijă de ea, nu a lăsat-o să plece până dimineață. Nu era în stare să conducă atunci. Oricum numai putea să ajungă la timp la protecția copilului în acea zi.
A doua zi, dis-de-dimineață a plecat acolo. Toată noaptea se rugase sa fie bine, sănătos băiatul și să reușească să-l găsească. La protecția copilului a trebuit sa aștepte mult până obțină informațiile mult dorite. De acolo trebuia să ajungă la un centru de plasament sa afle unde e fiu-său în acel moment.Nu putea să se ducă în acea zi, se făcuse deja târziu. Era nevoită să mai stea încă o noapte undeva. Urma să fie Ajunul Crăciunului, toată lumea se grăbea să-și termine treburile și să fie cu cei dragi. Numai ea umbla ca o nebună după informații. Se enervase foarte tare din cauza refuzului angajaților, dar până la urmă a reușit să afle ce dorea.
Dimineața Ajunului Crăciunului s-a dus la centrul de plasament. A insistat foarte mult ca cineva s-o asculte. Când a pomenit numele băiatului, angajata imediat și-a adus aminte despre cine e vorba. A început să spună că copilul a fost luat de un centru de plasament din Brașov având probleme mari de comportament. Andreei îi venea din ce în ce mai greu să respire, se întâmpla ceva tare ciudat. Tot ce auzea semăna perfect cu povestea lui Claudiu, elevul de la școală. Ne mai având răbdare, a întrebat-o pe angajată dacă nu are o poză cu copilul. Văzând-o atât de disperată, nu a putut-o s-o refuze. A durat ceva timp până a găsit o poză.
Andreea era foarte agitată, respira greu, transpira abundent. In sfârșit și-a găsit copilașul, nu îndrăznea să se gândească că deja îl cunoștea de un an. Când îi văzui poza, a țipat necontrolat în gura mare și începuse să plângă. Acum știa de ce simțea ceva special pentru el de când l-a cunoscut. A plâns câteva minute stând pe un scaun, apoi și-a adus aminte de scrisoarea către Moș Crăciun. Atunci a fugit la mașină, trebuia să ajungă la centrul de plasament să-i spună fiului său că Moșul i-a îndeplinit dorința.
La centru pregătirile pentru Sărbătorea Nașterii Domnului erau aproape gata. Se mai împachetau cadouri pentru copii, se punea masa, cei mici se mișcau încolo și încoace, nu știau ce să mai facă fiind nerăbdători să vadă ce daruri le-a adus Moș Crăciun. Doar Claudiu stătea mai retras, indiferent la ce se întâmpla în jurul lui.
Deodată a apărut Andreea agitată și i-a spus să meargă cu ea. S-au dus sus la etaj într-o cameră. Când au ajuns, ea l-a privit și l-a îmbrățișat cu putere cu lacrimi în ochi. Băiatul nu înțelegea ce avea doamna învățătoare..
– Trebuie să-ți spun ceva, dragul meu.
Îi puse mâinile pe fața lui și îi mângâie. Lacrimile îi curgea pe obraji.
– Sunteți bine? Ce faceţi aici? Întrebă Claudiu nedumerit.
Se cam speriase.
– Mai știi de scrisoarea Moșului?
– Da.. Știam că nu se va îndeplini.
Andreea izbucni într-un plâns puternic pentru câteva secunde. L-a îmbrățișat din nou și îi spune cu mari emoții:
– S-a îndeplinit, dragul meu. Trebuie să-ți povestesc ceva…
– Ați găsit-o pe mama?! Întrebă Claudiu nerăbdător.
– Da..
– Unde?!
Mama îi făcu semn fiului său să se aşezase lângă ea pe pat și începu să-i spună printre lacrimi povestea vieții sale. Când a terminat de povestit copilul încă nu realiza ce se întâmplă.
– Te iubesc atât mult! Ești viața mea. Am visat clipa asta de milioane de ori. Iartă-mă că nu am fost lângă tine în acești ani! Iartă-mă, te rog!
Claudiu rămase tăcut fără nicio reacție. După câteva minute a observat și Andreea acest lucru.
– Ești bine? Te rog, spune ceva.
Băiatul tot nu reacționa.
– Claudiu! Spune ceva!
– Nu știu de ce faci asta, nu am nevoie de ajutorul tău!
Țipa copilul deodată. Începuse să plângă și să lovească cu pumnul prin cameră îndepărtându-se de maică-sa.
– Claudiu, te rog, linişte-te!
Îl luă în brațe și îl strânge cu putere. El tipa în continuare:
– Nu ești mama mea! Minți!
– Sunt mama ta, sunt mama ta, sunt mama ta.
A repetat aceste cuvinte până când băiatul se liniștise și stătea în brațele sale plângând în hohote. Îl mângâia pe spate și îl săruta pe cap cu ochii plini de lacrimi. Au stat așa până a venit un copil să-i anunțe că se servește masa și a sosit Moșul. Atunci Andreea îi ridică capul fiului său și îl întreabă dacă e bine.
– Te iubesc de când ne-am cunoscut. Ești singura care s-a purtat frumos cu mine. Spune cel mic emoționant.
– Și eu, dragul meu! Mereu ai fost special pentru mine, dar nu ţi-am arătat. Dacă o făceam nu mai puteam să te ajut. Înțelegi?
– Da.
– Te iubesc atât mult!
– Acum ce se va întâmpla?
– Vom începe o viață împreună.
O angajată al centrului intră pe ușă certându-l pe Claudiu că nu vine jos, îl aștepta toți să mănânce și să desfacă cadourile.
– Mergem?
– Daaa! Este cel mai frumos Crăciun din viața mea!
– Și pentru mine, dragul meu.
– Promit că voi crede în Moș Crăciun toată viața!
– Și eu promit. Moș Crăciun va fi mereu în inimile noastre.
