De curând am avut o discuție cu un prieten care îmi spunea că pot face orice îmi doresc dacă cred cu adevărat asta, că doar de mine depinde.
Am trecut prin multe experiențe în viața mea, bune sau rele și din toate acestea am învăţat că e foarte important să ai lângă tine oameni care sunt capabili sa te ajute cu adevărat în acele momente când ești la o intersecție de drumuri și nu știi pe unde s-o iei pentru a ajunge pe calea cea bună pe drumul fericirii.
Sunt convinsă că părinții cu copii cu nevoi speciale sau persoanele cu dizabilități știu cel mai bine despre ceea ce vorbesc.
Zilele trecute mă gândeam cât de mult îmi doream când eram copil să cunosc pe cineva să înțeleagă nevoile mele. Mama încerca să-mi dea ocazia sa fac recuperare cu cei mai buni terapeuți care nu au reușit să se conecteze cu mine niciodată, poate eu nu am fost receptiva sau altceva a fost problema. Mama îmi spune și azi că am fost un copil sensibil la dureri, la efort și din această cauză nu am avut acea conexiune cu terapeuții.
Nu e adevărat. Cred că ceea ce am pățit eu, se petrece cu mulți copii sau chiar cu adulți. Un copil ar face orice dacă ar înțelege cu adevărat că ceea ce trebuie să facă este spre binele lui. Mie mi se spunea că trebuie să fac aia pentru ar putea merge. De exemplu toată copilăria mi sa spus să fac mersul în genunchi ca așa voi reuși să merg și singură în picioare. Niciodată nu mi s-a zis de ce. Acum știu explicația, atunci nu înțelegeam deloc la ce era bun mersul în genunchi.
Am mers în genunchi o perioadă până m-am săturat, nu vădeam nicio schimbare în starea mea. Dacă exercițiile de gimnastică nu se fac cu plăcere, cu răbdare și determinare, degeaba le faci. Eu am făcut gimnastică ani de zile fără să am niciun progres.
Îmi imaginam când eram mică că cunosc un terapeut cu care voi lucra, visam cum vorbim, cum îmi explică totul și cum pun totul în practică și ajung să merg singură. Visam cum s-a format o legătură strânsă între noi și cum aveam încredere totală în tot ceea ce îmi spune.
Mulți ani am crezut că acel vis e unu imposibil, că așa ceva se poate întâmpla doar în mintea mea, dar m-am convins că nu e imposibil.
Am învățat că viața ne oferă surprize. Am cunoscut terapeuți ca în visul meu acolo unde mă așteptam cel mai puțin.
Am mai pomenit de multe ori de Institutul Peto în articolele mele. Acolo am cunoscut acei terapeuți. Ceea ce nu era în vis, a fost problema limbii, eu nu știam limba maghiară, dar aceasta problemă nu a fost o piedică în calea aflării nevoilor mele, a dorinților mele.
Cel mai important lucru care au reușit să facă pentru mine a fost să mă motiveze că pot să-mi schimbi viața, mi-au redat încrederea în mine. Cum au făcut asta oare?
Sigur nu m-au pus sa fac ceva fără să fiu conștientă pentru ce trebuie să fac acel lucru. Fiecare mișcare pe care am făcut cu ei, am înțeles-o pentru ce o fac. Am învățat și cum să observ fiecare pas făcut înainte cât de mic și să mă bucur de el chiar și cum ar fi pasul cel mare.
Și cu copiii se procedează la fel. Când copiii sunt mici părinții sunt învățați ceea ce trebuie să facă. Țin minte că de mama ascultam cel mai bine când eram mică, cu ea colaboram cel mai bine. Probabil din acest motiv a reușit mama sa mă pună pe picioare, a făcut multă gimnastică cu mine. Știți de ce? Căci mama mă cunoștea cel mai bine și știa cum să se comporte cu mine.
Când copiii ajung la vârsta când înțeleg situația lor, părinţii sunt dați la o parte și se începe responsabilitatea copilului pentru propria viață prin metode psiho-pedagogice.
Va asigur că acel copil va simți că terapeutul sau terapeuții din jurul lui devin cei buni prieteni ai lui la fel și grupul de copii din care face parte. În această atmosferă copilul va fi motivat în fiecare zi să facă ceea ce trebuie pentru starea lui de sănătate să se îmbunătățească.
E adevărat că și la Institutul Peto ca în multe alte ţari din Europa și din lume, părinții au posibilitatea să-și lase copiii în grija terapeuților încă de mici, nr acestora e limitat în Ungaria, am înțeles. Ceea ce e important este faptul că acei părinți știu ce au de făcut, copiii la fel.
Am întâlnit mulți oameni care m-au ajutat să iau pe calea cea bună spre drumul fericirii. Sunt de părere că nimic nu e întâmplător în viață, trebuie să profităm întotdeauna de ceea ce ne oferă viața. Toți avem ocazii să profităm să avem o viață mai bună, din păcate nu toți vedem când vin acele ocazii.
Foarte bine punctat, mulțumesc pentru articol!