Pendulam intre azi, maine si ieri, intre noi cei de acum si cei de ieri. Incercam sa dam sens nonsensului ce a pus stapanire pe cotidianul nostru, desi devine din ce in ce mai anevoios.
Cu fiecare zi care incepe ne cautam un punct de sprijin in ceea ce acum se aseamana cu mersul pe sarma. Ne loveste atat de tare realitatea si efemerul nostru, incat lasa urme in suflet si poate lectii. Sau ACEA LECTIE.Acum realizam ca tot ceea ce parea important odinioara de fapt era nul ca valoare.
Tot ce conteaza azi e cum alegem sa traim ziua. Ne ingaduim sa vedem cu adevarat in juril nostru sau trecem repede cu vederea peste tot si toate. Poate ca azi e acea zi in care ne putem redefini si sa nu mai cautam perfectiunea. Trec zilele altfel. Un altfel care ne pune zi de zi fata in fata cu noi insine.
Ne obliga sa ne dam jos valul perfectiunii si sa fim adevarati. E acel timp care ne obliga sa conjugam la prezent. Viitorul e doar daca prezentul e in noi in mod real si frumos. Sa lasam spuza de urat al zilei sa se scuture de pe gandurile si trairile noastre si sa permitem clipele frumoase sa ne fie far in tumultul de acum. Daca am putea sa ne aducem aminte ca si noi avem putere faurire.
Tot ceea ce facem are impact acum sau mai tarziu. Depinde si de noi sa fie un pic mai bine si sa ne ridicam. Un cuvant, o mana intinsa, un suflet deschis sunt deajuns pentru a exista frumosul. Iubirea e perfectul din imperfectul fiecaruia. Din iubire si cu iubire creeam si vindecam.
Articol scris de Laura Laly
