E luni, octombrie. Un luni senin dar rece, cuprins insa aici in coltul meu de univers de o liniste aparte de un calm ce pare a invalui totul ca o imbratisare ce vindeca. O noua zi, o alta pe care o putem scrie poate mai frumos. E atat de multa zbatere in noi incat avem nevoie si de mesaje senine caew sa razbata printre nori.
Nu avem nevoie sa fim oameni cunoscuti ca sa influentam in bine. Cateodata un om simplu, un anonim pentru noi, poate fi exact persoana de care avem nevoie ca sa putem fi pe mai departe si a ne putea purta pasii in calatoria noastra.
Cheia e in acceptarea ideii ca sunt clipe in care avem nevoie unii de ceilalti. Suntem puterniic dar si fragili in acelasi timp. De aceea ne intoarcem din cand in cand unii catre ceilalti, Ca sa ne aducem aminte ca nu suntem de piatra si ca atingerea vocii unui prieten drag ne poate incarca si ne poate da acel sentiment de bine si fior ca o atingere a unei aripi de fluture.
Ascult linistea si imi imaginez ca exista undeva o bijuterie filigram care daruieste calm. Cata nevoie e de asa ceva. Cat de mult tanjim, desi nu o spunem, pentru ca nu e asa suntem puternici sa ne fim unii altuia si sa lasam deoparte tot ceea ce aparent ne desparte. Pentru ca totul e doar o aparenta trista care nu ne face bine. Sa ne reintoarcem catre noi si cei dragi noua, sa ne readucem aminte cat de simplu e sa iubim. Singurii care complicam totul si uitam simplitatea si fragilitatea, suntem noi.
Articol scris de Laura
