Acum câteva luni părinții mei s-au hotărât să vândă apartamentul din București și să se mute la țară de unde e tata. Mie nu-mi pare o decizie prea bună. Chiar m-am certat cu ei pe tema asta pentru că reușisem să renovăm locuința în urmă cu un an.
Am făcut un împrumut la bancă pe numele meu cu scopul de a face din apartamentul nostru o locuință de vis. O prietenă cunoștea doi bărbați pricepuți la zugrăvit, la punerea faianței, gresiei și a parchetului, izolarea termică a pereților. Am luat legătura cu ei și imediat ce am avut banii, au venit să înceapă munca la apartament.
Am vrut să schimbăm și toate electrocasnicele vechi ce le aveam care consumau foarte multă energie. Ne săturasem să plătim o mulțime de bani în fiecare lună pe factura de curent electric. Dumnezeu ne-a ajutat să ne ajungă creditul de la bancă să cumpărăm electrocasnice noi cu cea mai ridicată clasă energetică A+ care înseamnă că aceste electrocasnice vor consuma energie puțină în comparație cu cele pe care le aveam cu clasă energetică mult inferioară. Becurile economice își făcuseră loc deja în familia noastră, le utilizam de ceva timp.
Toate aceste îmbunătăţiri la au durat ceva timp, abia am așteptat să fie gata, să ne simțim fericiți în noua noastră casă de vis. Dar mai era ceva de făcut. Degeaba am izolat termic apartamentul pe interior dacă pe exterior nu era reabilitat.
În vara anului trecut am reușit și acest lucru. Numai eu știu ce stresată am fost atunci pentru că reabilitarea să fie corect făcută. Când au anunțat că blocul este gata, am vrut să mă conving dacă s-a lucrat profesionist sau nu, toate familiile făcuseră sacrificii să strângă banii necesari pentru a plăti firma ce s-a ocupat de proiect și nu doream să-și bată joc de oameni.
Bloc nereabilitat Bloc reabilitat
Am luat legătura cu un expert în termografie care mi-a arătat cum a fost reabilitat blocul făcând o scanare termică a clădirii cu o cameră de termoviziune, înregistrând radiațiile infraroşii, observând astfel distribuția temperaturilor pe suprafaţa blocului.
Blocul arăta ca în poza de mai jos unde se vede că reabilitarea nu e făcută corect.
Bloc nereabilitat – termografie
Când am aflat asta, am crezut că înnebunesc de nervi. Am amenințat firma că o dau în judecată dacă nu-și face treaba așa cum trebuie. Până la urmă totul s-a terminat cu bine. Când a venit a doua oară expertul în termografie să scaneze blocul, totul a apărut lucrat perfect, nu mai erau scăpări de căldură nicăieri. Atunci m-am liniștit. Eram satisfăcută că părinții vor trăi într-o locuință mai confortabilă.
Bloc reabilitat – termografie
Vă daţi seama cum m-am simțit când părinții m-au anunțat că vor să-l vândă. Au vrut să-i ajut să facă certificat energetic. Fără acest certificat nu pot să vândă apartamentul. Acest document are rolul de a încadra clădirea într-una din cele şapte clase energetice existente, pornind de la clasa A caracterizată prin consumul cel mai scăzut de energie, până la clasa G corespunzătoare celui mai ridicat consum specific de energie. Pe baza certificatului energetic poți afla cât cheltuiești pentru întreținerea imobilului și mai ales ce ar trebui să faci pentru a reduce aceste cheltuieli și a-ți spori confortul propriu. Obţinerea lui e obligatorie daca vrei să vinzi o locuință sau s-o închiriezi. Este valabil 10 ani.
Documentul trebuie realizat de către un auditor energetic autorizat, în urma unui calcul termo-tehnic efectuat asupra imobilului. Acest calcul ( audit energetic ) îl aveam deja făcut atunci când blocului nostru i s-a dat o nouă față. Elementele ce trebuiau să fie alese la reabilitare au fost prezentate în cadrul unui raport de audit energetic. În acest raport de audit energetic, obligatoriu a fost analizată și construcția cât și instalațiile pe care le are blocul. În funcție de vechimea lor instalațiile au trebuit să fie schimbate integral sau parțial.
Părinții m-au rugat să găsesc certificat energetic ieftin. Nu am putut să nu le ofer ajutorul meu. Am căutat pe internet site-uri de profil. Pe www.avizez.ro am găsit certificat energetic București la un preț foarte bun. Când i-am dat vestea mamei, a sărit în sus de bucurie.
Eu n-am mai intervenit, le-am respectat decizia. Credeam că aşa va rămâne, dar acum două zile părinții s-au întors de la țară la București. Nu prea erau încântați de noua lor locuință. Azi-dimineață la micul-dejun mi-au dat vestea bombă că s-au răzgândit, nu mai vând apartamentul. Au crezut că le va place la țară la aer curat, dar casa e veche, nu are nicio îmbunătățire de niciun fel. În aceste condiții era greu pentru ei să ducă un stil de viață așa cum erau obișnuiți la oraș, mai ales că au acum un apartament de vis.
M-am bucurat că au renunțat la ideea cu mutatul și au rămas lângă mine în București. Așa am ocazia să-i văd des și să-i ajut când au nevoie de ceva. Ei sunt cele mai importante persoane din viața mea.
Articol scris pentru Proba 7 – Avizez.ro, Spring SuperBlog 2016.
Parintii sunt norocosi cu asa copil. Ma gandeam acum ce mult ne ajuta tehnica moderna. Cu ajutorul ei si a celor de la Avizez.ro casele noastre pot fi mai competitive energetic. Un articol bun.
[…] Le-am făcut părinților certificat energetic pentru apartament […]