O clipă de liniște

sursa foto Google

În aer se simte mirosul de frunze uscate care s-au așezat ca un covor în nuanțe de galben și maro pe pământul umed. Căderea lor din copaci ne îndeamnă să ne oprim puțin în loc și să medităm asupra vieții. De fapt toamna ne arată că omul este ca o frunză fragilă dusă de vând.

E toamnă cu ale ei nostalgii și cu seri lungii, e ca o poveste spusă la gura sobei. Știu că pentru mulți e un anotimp gri, deprimat, dar eu îl ador pentru culorile frunzelor și pentru tot ceea ce semnifică el.  Ploaia măruntă care bate încet în geam te liniște, te face să tragi aer în piept, apoi să-l dai afară eliberându-te de tot ce te apasă,  simțindu-te ușor ca o pasăre în zborul ei spre nicăieri. E acel moment în care ai timp să stai de vorbă cu tine  însuți, să te întrebi cum ești, să te răsfeți cu o cafea îndulcită cu miere și te lași dus de valul unui vis.

E acea clipă în care frigul de afară ne îndeamnă să ne apropriem și mai mult de cei dragi, să-i luăm mâinile în ale noastre pentru le încălzi. Această apropiere întărește relațiile și face ca zile de toamnă să fie mai frumoase și să ne simțim iubiți.  Cu ei petrecem  acele după-amiezi cu soare în care ieșim la plimbare  prin frunze uscate, ne întindem brațele lăsând vântul să ne îmbrățișeze. În acel moment vedem frumusețea toamnei, îi descoperim  tainele și ne bucurăm de tot ceea ce seamă ea.

Toamna e o melancolie pe care ne face plăcere s-o simțim,  ne învață  să privim frumusețea dintr-o picătură de ploaie, speranța în fiecare rază de soare. Atunci când  vedem frumusețea în nuanțe de gri în care se ivesc crizantemele colorate dispare acea apatie din sufletul nostru și în locul ei rămâne liniște.

E timpul  roadelor. Și așa cum un grădinar la sosirea toamnei culege roadele pe care le-a semănat, așa și pentru noi va veni vremea când vom culege roadele de pe urma propriilor noastre fapte. Cred că mesajul pe care Dumnezeu vrea să ni-l transmită în acest anotimp, este să ne aducem aminte că suntem călători prin această lume și că vom lua cu noi roadele pe care le-am semănat nu doar în sufletul nostru ci și în ale celor de lângă noi.

Până data viitoare să vă bucurați de frumusețile toamnei!

Lasă un răspuns