Fiecare zi e un nou inceput. Cautam mereu. Suntem poate cei mai asiduu cautatori. De cand ne nastem ne incepem cautarea perfectului si desavarsirii. Nu putem fi perfecti si desavarsiti doar pentru ca asa vrem noi sa fim. Nu ne impiedica nimeni sa incercam sau chiar sa ne consideram asa.
Dar va veni un moment in care ne vom da seama ca singuri nu vom reusi. Nu avem cum. Atunci cand suntem atat de siguri pe noi, pe ce credem noi ca stim sau ca suntem, exact in momentul acela ne indepartam de perfectiunea lui a fi Om si cadem in capcana imperfectiunii mascata in perfectiun a lui A fi Eu.
Pot spune si sper sa nu para ca fortez nota ca atunci devenim atat de autosuficienti incat ceilalti nu mai conteaza, ii devalorificam si incepem sa credem ca trebuie sa ne dea maximum de credit si sa ia tot ce spunem si facem drept ceva indubitabil si infailibil. Dar, asa cum spun mereu vine o zi in care ne lovim de propriul nostru ego, culegem ceea ce am daruit si brusc ne dam seama ca in jurul nostru e gol. Un gol profund, un gol care apasa, care vine greu de dus. In acel gol vedem ca e de fapt, imperfectiunea noastra si toata imaginea incepe sa se fisureze, sa devina ceea ce e in fapt: imperfectiune si nedesavarsire.
Pusi fata in fata cu imaginea reala despre noi, ne dam seama ca suntem mici, ca avem nevoie de El si de oameni . Avem nevoie sa umplem acel gol de care spuneam mai sus. Si nu, nu o putem face singuri, caci cu cat autosuficienta e mai mare cu atat golul devine mai urias si mai greu.
Dar daca ne acceptam nedasavarsirea in singuratate, ne dam sansa sa recladim ceea ce egoul a stricat, daruim in mod sincer si vrem sa primim iubire,atunci pasim catre perfectiune si in fiecare zi stim ca doar impreuna cu El, reasezati cuminti in adevaratele valori putem sa incercam sa ne desavarsim.Reasezati-va in valorile care conteaza in a iubi si a darui si totul va fi exact cum trebuie, fara sa mai alergam inspre nimic, ci doar pasind inspre ceea ce ne face bine.
