Ce mai faceti? Cum va e primavara? Stiu ca acum cel putin pare a fi capricioasa, ca o domnisoara ce are nevoie de atentie, dar sa speram ca isi va reveni.
E un nou inceput. O renastere a naturii si o improspatare a tot. Oare noi puteam face asa? Ne putem asuma o refacere a ceea ce ne defineste? Mai ales zilele acestea cred ca avem nevoie sa ne privim cu adevarat, Sa ne reintalnim cu noi insine sau poate sa ne intalnim. Caci da, cred ca sunt momente in care ne dam seama ca de fapt nu ne stim. Nu ne cunoastem cu adevarat, desi stiu ca ceea scriu acum va poate suna ciudat, dar sincer cred ca nu ne cunoastem.
Acum cand totul in jur renaste, devine nou oarecum, e momentul sa n e intanim noi cu noi. Sa stam de povesti poate intr-o seara, sau poate o noapte si o zi, asa cum stau doi prieteni vechi la o sueta, fiind departe macar atunci de tot ce inseamna modern si progres. Sa ne reintoarcem la simplitatea cea de odinioara, Si asa, departe de lumea dezlantuita, sa ne (re)cunoastem, sa ne reamintim, sa visam si sa speram. Sa ne intrebam chiar si ce ne doare, sa ne raspundem sincer. Nu ne aude nimeni, doar noi. E primul pas spre adevaratul eu al fiecaruia.
E acel moment in care suntem pusi fata in fata cu noi, cu ce am facut, ce am fi putut face, cu binele si raul din noi. Putem vedea cata lumina am permis sa intre in viata noastra si cat am daruit,
Dupa ce ne vom fi cunoscut si ne vom fi spus cu sinceritate tot, vom, reporni la drum. Ne vom reintoarce in zumzetul si agitatia de acum, mai bine, mai impacati cu noi, recladiti oarecum, constientii find de cine suntem cu adevarat.
Articol scris de Laura
