Pentru ai ajunge un om martur, cu o personalitate puternică, cu principi și mai ales un patriot conștient de valorile țării tale ai nevoie să studiezi istoria.
Din păcate datorită problemelor de sănătate, eu nu am putut merge la școală, însă am fost binecuvântată cu o mamă care a fost în stare să facă orice pentru copiii ei. Deși ea este o femeie simplă cu 11 clase, de meserie sudor, dar pasionată de citit, lucru care a ajutat-o să acumuleze foarte multe informații, a ajuns să aibe deschidere spre lucrurile frumoase.
La aflarea vestei că are un copil mai special, care nu va merge normal niciodată, plus că va avea probleme de vorbire, biata mamă a simțit că tot universul s-a întors împotriva ei. A început să bată din poartă în poartă pentru ca să găsească leacul potrivit în speranța că mă voi vindeca și probabil simțea nevoia de a găsi acel ceva care să o poate liniști.
Așa cum Dumnezeu niciodată nu ne lasă la greu și ne vine în ajutor, tot El i-a îndreptat pașii mamei spre o biserică Ortodoxă situată în centru Iașului unde sufletul ei a vibrat la scurt timp după ce a pășit pragul acelui locaș de cult, de care nu s-a mai despărțit. Mergeam duminică de duminică la acea biserică unde un preot misionar ne povestea despre Sfinții închisorilor Comuniste și din propria lui experiență deoarece și dumnealui a fost anchetat de securitate în acea perioadă.
Parcă simt și acum scriind aceste rânduri emoția care mă cuprindea în timp ce ascultam acele mărturisiri ce pe atunci înțelegeam doar drama lor, pentru că eram prea mică ca să înțeleg și motivul acestor suferințe pe care aveam să-l descopăr mai târziu.
Aveam 16 ani când am citit Binecuvântată fii închisoare, o carte scrisă de Nicolae Valery Grossu, după mărturisirile soției lui Nicoleta Valery Grossi, o deținută din anul 1949” . Era o tânără intelectuală care a fost arestată pentru simplu motiv că făcea parte dintr-un partit politic de opoziție și că era nepoata lui Iuliu Maniu care s-a opus partidului comunist”. Această carte m-a făcut să înțeleg că un om poate fi cea mai periculoasă fiară și dacă ne lăsăm conduși de răutatea care zace în noi, devenim supuși Diavolului.
După cum se știe, mulți dintre deținuți din acea perioadă erau oamenii intelectualii care își exprimau liber credința pentru Hristos, fără să accepte supunerea regimul comunistului care urmărea să-l facă pe om să renunțe la valorile sale morale și să devină sclavul regimului. Procedura educării a fost într-un mod barbar; pentru a afla secrete din partidele anticomunist deținuți erau torturați, erau nevoiți să ia parte la scene batjocoritoare referitoare la versete din Biblie. În momente când reprezentanți închisorii alegeau unul dintre ei ca să fie Iisus și ceilalţi erau să-l preamărească sau să cânte colinde, dar cu versuri schimbate într-un mod zeflemism la adresa Naşterii Domnului, astfel provocându-le dureri sufletești.
Loveau cu sânge rece în bieții oamenii până ce își dădeau sufletul, însă credința multora dintre ei era atât de puternică, încât ajungeau să spună că” acei călăi pot să ne ciudă doar trupul dar de sufletele lor nu se vor atinge niciodată”.
Citând volumele părintelui Dimitrie Bejan și multe altele cărți despre acest subiect (care au fost interzise să apară pe piață înainte de 90), mi-am dat seama din ce motiv România a ajuns să fie condusă de oamenii care și-au urmărit propriile lor interese și mai puțin și-au făcut datoria față de popor. E ca și cum un țăran s-ar fi lăsat grâul roditor să putrezească în beci și l-a semnat pe cel rău. Așa s-a întâmplat cu românii care erau demn să conducă această țară. Au fost omorâți și aruncați într-o groapă comună, iar târâtoarele Românei au ajuns pe torn.
Eu sunt un om cu doar patru clase și poate nu sunt cea mai potrivită să vorbesc despre cum ar trebui să fie conducătorii a unui stat, dar mereu m-am întrebat ce fel de oameni ar putea să fi puși la cârma țării? Recunosc că nu mă pot abține să nu mă gândesc la acei tineri care și-au găsit sfârșitul în închisorile anilor 1940. Ei au murit cu speranța în suflet că frații lor de suferință, vor scăpa vii din acel infern și vor duce mai departe credința, tradițiile acestei țării fără ca ele să se piardă. Erau niște tineri puri care își iubeau patria în așa fel încât ardeau de dorința să o transforme într-o țară unde dănuiască pacea, dragostea de Dumnezeu, erau oameni intelectuali care ar fi putut să lucreze la dezvoltarea Românei. În acei ani România a pierdut oameni valoroși, medici care își stăpâneau meseria, profesori gata să predea lumii niște copiii educați în spiritul binelui, politicieni capabili să conducă o țară pentru că în sufletele lor îl aveau pe Dumnezeu și sunt convinsă de faptul că ei aveau înțelepciunea necesară de a-i cere ajutorul în lucrarea lor. De a lungul anilor s-a dovedit că un om care stă departe de Dumnezeu, alegând să meargă doar pe propriile lui principe, devine sclavul banului și dacă are o funcție mare, îi e foarte ușor să înceapă să lucreze în favoarea lui, fără a mai ține cont de ce a fost pus pe acel scaun din parament.
Tot în închisorile comuniste s-au pierdut preoții cu duhul de a predica o credință simplă pe înțelesul tuturor, dar profundă în același timp. Ei nu puneau accent pe veșminte pompoase sau pe locașuri bisericești luxate, ci mereu erau preocupanți să-și îndrume credincioșii spre o credință vie care se bazeze pe un suflet curat având tot timpul gândul la Dumnezeu, mai ales le arăta că adevărata bogăție a unui om este iubirea față de aproapele și de țară.
Dacă acei oamenii erau lăsați să-și pună ideile în aplicare și s-ar fi bucurat de susținere, cred că România de azi era mult mai avansată din toate punctele de vedere. Am fi avut o conducere puternică care urmărea binele acestei țării, s-ar fi promovat prin propriile ei producție, poate se învestea în agricultură ceea ce mă duce cu gândul la prețuri mai mici la alimente sau de ce nu marfa românească să fie exportată în afară, ceea ce ar fi însemnat o creștere a economiei.
Acești oameni prin suferința lor au dat dovadă de loialitate pentru neamul românesc, fără ca să le pese de ei nicio clipe, deși uni dintre ei au cedat acceptând reeducarea pentru că nu au mai putut să suporta acele chinuri și au devenit tâlhari. De ce nu au procedat cu toți la fel? Dacă acceptau reeducarea, puteau să se elibereze și să-și continue fiecare viața alături de familiile lor, mai ales cai cei mai mulţi dintre ei erau în floarea vârstei și aveau planuri de viitor. De ce nu au încercat să-și salveze viața? Pentru că ei au fost eroi care aveau o demnitate, un crez, își iubeau din toate ființă țara, se bucurau de faptul că sunt români, mai presus decât toate aveau o credință de mărturisit, iar aceste motive l-au dat forța să înfrunte chiar și moartea. Aveau suflete curate ca niște copii, sinceritatea se citea în ochii lor, cea mai puternică armă a lor era rugăciunea și cu ea în gând au putut rezista la fiecare bătaie, la orice cancelare unde erau ținuți la -20 grade. Ei se hrăneau cu versete din Biblie învățate pe de rost.
Cum a fost iubită odată România, de eroii care au prețuit-o mai mult ca viață lor, pregătiți clipă de clipă să-i apere frumoasele ei valori care le prețuiau ca pe niște lucruri sfinte și o vedeau ca un colț de rai.
Dar e timpul să închid această poartă a trecutului și să revin în prezent. Privesc la noi, cei de azi care ne bucurăm de 1 Decembrie, o zi în care toți ne dăm mari patrioți, fluturăm steagul tricolor, cântăm imnul pe care nu-l știm cu toți pe de rost, dansăm, bem și mâncăm tradițional. Dacă suntem întrebați în acea zi ce înseamă România pentru noi, începem să înflorim vrute și nevrute, că e o țară frumoasă, ne arătăm mari patrioți, iubitori de cultură, încercând să ne aducem aminte de o poezie de a lui Mihai Eminescu, facem parade și cam așa se manifestă zilele de 1 Decembrie.
Nu vreau să se înțeleagă greșit, nu am nimic împotrivă cu felul de manifestare în această zi, pentru că e și normal să se sărbătorească ziua națională, să se facă defilări, să se vorbească de istorie, dar totul pare fals. Cum poți să fii mândru că ești român doar o zi din an, iar în rest spui că țara ta nu îți ofere nimic și alegi să pleci în afară? Îmi pare rău, dar noi românii de azi nu avem atitudine să punem piciorul în prag.
S-a ieșit la miting pentru că se fie dat jos un guvern manipulator și m-am bucurat să observ că în sfârșit frații mei încearcă să facă ceva bun pentru țară, dar fericirea mea nu a durat mult, că au apărut de nicăieri susținători manipulatorilor. Fraților dragi, oare ne mulțumim cu o sută de lei în plus la venitul lunar? Iar peste noapte prețurile cresc și suta lei se face atât de mică încât de abia o mai vezi.
Din punctul meu de vedere toți români ar trebui să iasă în stradă dar nu pentru a fi pro sau contra unui partid. Nu pentru o catedrală sau spitale, mai ales pentru oameni care au efectiv niște probleme sexuale și ție ți-a venit așa dintr-odată să le vii în ajutor cerând legalizarea a unei prostie. Da, e frumos din partea ta că îți înțelegi aproapele, asta încerc să o fac și eu, dar atât. Nu te duce mai departe să ceri niște drepturi prostești. În primul rând nu uita de valorile creștinești acestei țări, pe care tu ca român ești dator să le păstrezi.
Ar trebui să ieșim cu mic, cu mare la un miting care să fie onest. fără prea multă gălăgie, fără jurături, ci să avem un plan bine stabilit prin care să arătăm claritatea unor probleme. De exemplu am putea să creăm un miting despre protejarea mediul înconjurător, să cerem să nu se mai taie păturile, să punem mai mult accent pe ce ar putea România să producă și în loc să se dea ajutor social romilor, să fie puși la munca câmpului.
Țara asta are multă câmpie care ar produce tone de cereale, legume, fructe și totuși prin magazine găsim produse din import, pe bune? Dar ce are mălaiul, cartoful și mărul românesc, chiar așa de invalizi suntem cu toți încât nu mai putem munci pământul? Sunt convinsă că nu, doar românul a devenit foarte comod și așteaptă numai să primească fără să depună prea mult efort. Am început să ne complăcem din ce în ce în starea pasivă în care ne aflăm și nu vrem să fim mai deschiși la minte.
România ar putea produce mult, ar putea fi o țară unde turismul să fie foarte dezvoltat, avem zone superbe de vizitat și oricine ar putea să aibe o vacanță de neuitat în țara noastră. Deja străinii sunt atrași de peisajele muntoase, chiar și de litoralul românesc. Dacă s-ar fi învesti mai mult în turism, s-ar fi tras mai mulți străini ceea ce ar fi însemat bani care ar fi intrat la noi în țară și uite așa bugetul putea să crească.
Mereu am avut senzația că partidele sunt privite ca pe niște echipe de fotbal, românul are prostul obicei să susțină un partid, deși se vede cu ochiul liber că acei oameni care îl formează sunt depășiți de situațiile cu care se confundă România. E și normal ca ei să încerce să-și păstreze scaunul în parlament și pentru asta sunt nevoiți să recurgă la manipulare cetățenilor. Mai întâi își fac tragedia, să vadă cum ar mai putea să-și câștige simpatia românului și cea mai la indemnă soluție este suta lei pe care omul ducând mereu lipsuri materiale, cadă în această capcană. Românul a ajuns să se gândească, cine îi dă, acela e potrivit să fie ales.
.Aceasta gândire după părerea mea este penibilă, bine, îți dă mereu un sub plus, dar tu nu te întrebi de unde iau ei acei bani, nu cumva sunt împrumutați? Peste un an sau doi îi auzi că trebuie să-ți ia din venit pentru că țara are prea multe datori. Uite pe cine ai votat, pentru că ți-ai urmărit propriu tău scop și pentru că nu ai vrut să vezi lucrurile din unghiuri mai largi.
Ți-ai spus tu vreodată, dă-o încolo de sută de lei, că nu voi muri de foame, dar acum vreau să-mi dau votul celui pe care l-aș vedea mai răsărit la minte? Poate că el va fi capabil să aducă țara în proces de dezvoltare, să formeze un partid care să facă în așa fel încât ca spitalele să fie un loc unde să fiu tratat în siguranță, fără să mai am acele temeri de a păți ceva mai grav. Vreau să aleg pe cineva, un partid care se fie 100% preocupat de viitorul țării, în care va trăi copiii mei/ Nu vreau ca ei să plătească datoriile strămoșilor lor, ci să se bucure de ceea ce au reușit ei să clădească în această țară. Vreau să-mi asum votul, pentru că dacă se întâmplă ca omul susținut de mine se va dovedi necompetent de funcția pe care eu i-am dat-o, voi ieși în stradă până când el va fi dat jos de pe acel acel scaun.
Ne plângem că mergem din mai rău în mai rău ca și popor, dar ar trebui să ne întrebăm de ce de 30 ani sunt votate doar aceleași partide? Țara noastră nu a avut prea multe progrese, ar trebui să ne întreb ce am făcut în tot acest timp, oare nu avem nici o vină? Chiar aș fi curioasă ce răspuns îți vei da.
Mai sus avem exemplu de oameni tot români ca și noi care au plătit cu viața lor pentru binele Românei, iar noi dormim în timp ce alții ne distrug țara încet dar sigur.
Deoarece se apropriem 1 Decembrie, ziua României, voi încheia acest articol cu câteva gânduri pentru noi toți:
Dragă frate de ziua noastră îți doresc, îmi doresc să fim mai trezi, pentru ca să putem vedea lucrurile așa cum sunt și cu ajutorul lui Dumnezeu, să putem, să facem diferența între bine și rău. Știu că lucrurile nu se vor schimba peste noapte, sunt conștientă de faptul că e greu să găsim grâul roditor dintr-un morman de uscăciuni, dar dacă ne vom unim forțele, nimic nu va fi imposibil. Tu, eu,frații noștri ne putem apăra țară, cerând în primul rând să fie condusă de oameni care o iubesc şi îi vor urmări binele. Hai, să ne protejăm pădurile, să punem în valoare calitățile țării, să ne întoarcem în trecut pentru a vedea care sunt mijloacele prin care România să se dezvolte pe plan financiar. Să ne apropiem mai mult de cultura noastră, de portul tradițional, să-l punem în valoare,chiar și noi cei tineri. Să vorbim mai mult despre marii scriitori a Românei. Să fim mai implicați în tot ce se întâmplă în jurul nostru și mai luminați când vine vorba de orice alegeri de guvern.Să devenim români cu tupeu și demni de țara noastră.
Articol scris de Loredana Grosu
