Zilele acestea am tot cautat idei pentru un nou articol. Trebuie sa recunosc ca in ultimul timp la capitolul inspiratie lucrurile sunt opuse vremii de afara, seceta totala.
Am tot stat si m-am tot gandit si a aparut o intrebare in stilul in care apar intrebarile pe un ecran de pc, laptop sau mai stiu eu ce minunatie tehnologica.
De ce ne e asa de usor sa distugem? De ce o facem cu atat de multa lejeritate si cu un firesc ce nu ar trebui sa ne fie atat de la indemana? Recunosc ca nu stiu raspunsul. Ma indoiesc ca cineva l-ar sti cu adevarat. In cel mai bun caz cineva ar raspunde ca suntem mereu prinsi intre bine si rau. Sunt ca doua borne ale felului in care ne desfasuram existenta.
De noi depinde in ce parte inclinam mai mult. Carma e la noi in mana la fel si puterea de a decide. Trist e insa, cand mascam ceea ce stim ca nu e ok sau benefic sub o mantie de lasa ca vei vedea ca va fi mai bine pe termen lung asa. E pentru ridicarea gradului de comfort, uitand insa ca si confortul psihic conteaza. As indrazni sa spun ca e chiar primordial pentru starea de bine a unei persoane.
Sa nu uitam nicicand ca ceea ce conteaza e ceea ce face omul sa infloreasca, sa creasca si sa se desavarseasca. Un mediu incojurator curat, plin de culoare si sunete linistitoare, cele ale naturii, e exact ceea ce ne trebuie. Dar din pacate de multe ori natura e sacrificata si o data cu ea si o pareticica din starea noastra de bine. Nu stiu daca ati avut ragazul necesar sa va urmariti un pic.
Atunci cand suntem in natura totul e altfel. Suntem mai relaxati, mai detasati. Pret de cateva ore se sterge din noi dictionarul si reactiile urbane si pare ca ne reintoarcem la matricea firescului din noi. Acea matrice in care a respira aer curat, a auzi linistea naturii, a te bucura de creatie in sine e ceea ce avem inscris in noi, chiar daca suntem in secolul 21.
Modernul, progresul nu trebuie sa insemne negarea firescului din noi si sacrificarea naturii, ci din contra ar trebui sa fie o impletire armonioasa, un echilibru care sa ne insoteasca mereu si sa ne ajute asa cum ziceam la desavarsirea noastra ca oameni.
Planeta e la fel de vie ca noi. Respira, canta, sufera. De fapt e parte din noi. Ea ne-a acceptat mereu intruziunile, pana acum in tacere, dar acum se vad urmarile. Poate inca nu e prea tarziu. Tine de noi sa luam masuri macar la nivel personal daca altcumva poate nu putem.
Sa fim mai blanzi cu natura, mai atenti si sa ne aducem aminte ca Planeta Albastra e Acasa.
Articol scris de Laura
