Sezonul rece pentru mine ca și șofer este o provocare deoarece condusul devine mai dificil. Mereu am avut grijă să-mi achiționez anvelope de cea mai bună calitate, deși uneori am fost și dezamăgită de alegerile pe care le făceam, pentru că unele dintre ele se uzau chiar din primă iarnă.
Acum un an am fost hotărâtă să învestesc în niște anvelope 4×4 îndifent cât m-ar fi costat, așa că am apelat la ajutorul fratelui meu specialist pe această latură care mi-a recomandat anvelope iarnă de pe https://www.anvelostar.ro/, un model de anvelope ce s-a dovedit cea mai bună achiziiție a mea de când am mașină. Aceste anvelope sunt făcute dintr-un material foarte rigid, rezistent și datorită formei de pe suprafața cauciucului reduce considerabil alunecarea. Roțile mașinii reușesc să pătrundă și în acele zone de pe care nu a fost înlăturat omătul.
De obicei când ningea din abundență și stratul de zăpadă era de câțiva cm sau se forma polei pe străzi, preferam să-mi rog soțul să mă ducă și să mă ia de la serviciu., pentru că în trecut am avut o experiență neplăcută care m-a urmărit timp de trei ani. Mă duceam într-o seară acasă și pe străzi era polei. La un moment dat am patinat cu mașina pierzând controlul volanului în așa fel încât m-am învârtit în cerc de mai multe ori. Spre norocul meu la acea oră traficul nu mai era intens și am avut timpul necesar să preiau controlul volanului. De atunci și până când am descoperi aceste minunate anvelope de iarnă condusul în plină iarnă pentru mine era la timpul trecut.
Cum am reușit să scap de acest hadicap al meu? În una dintre acele dimineți pe la începutul lui decembrie după o noapte ploioasă, soțul meu a plecat într-o deplasare cu firma la care lucrează iar eu trebuia să-mi duc copilul la grădiniță. Eram conștientă de faptul că pe străzi exista șanse marisă fie polei și acel gând m-a făcut să pornesc la drum cu un nod în gât. Însă în drum spre grădiniță am descoperit că prind curaj la condus chiar dacă asfaltul era alunecos, iar acea teamă a mea dispăruse. De abia atunci am realizat ce mult înseamnă să ai niște anvelope performante care să-ți ofere siguranță. După acel episod am început să îndrăznesc să conduc din ce în ce mai mult indiferent de vreme și așa cu ajutorul acestor anvelope geniale care mai sunt și acum după atâta vremei într-o stare foarte bună, am reușit să-mi înfrâng frica de a conduce în miezul iernii.
Văzând rezultatele acestei învestiții soțul meu s-a decis să-și cumpere anvelope pentru vehicul lui luitot de la Anvelostar anvelope.
Noi avem obiceiul ca după Crăciun să plecăm la munte și dacă până acum aveam un mic stres să nu facem pană și să încercăm să ocolim acele zone mai puțin sigure. Acum situația s-a schimbat, iar excursiile noastre pe timpul iernii au devenit mai în siguranță, mai captivante pentru că soțul, care este un șofer bun, are așa multă încredere în anvelopele lui, încât se aventurează în zone mai puțin accesibile și ne oferă ocazia de a vedea peisaje superbe direct din mașină.
Pe scurt anvelopele de pe https://www.anvelostar.ro/ sunt o învestiție foarte bună și pentru lungă durată, lucru care te face să-ți economisești banii, deoarece odată ce le-ai achiziiționat vreo două sau trei ierni ai anvelope asigurate.
Noi am recomandat cu încredere rudelor și prietenilor noștri aceste anvelope care au garanție doi ani și sunt livrate la domiciliu în 24 sau 48 ore.
Articol scris de Loredana Grosu