Mai avem nevoie de emotii? Stiu ca poate parea o intrebare dura, dar sincera sa fiu cred ca e necesara. Tot mai des am sentimentul ca fugim de emotii,ca si cum ar fi desuet sa le avem si sa le exprimam,sa le dam frau liber,mai ales celor care ne arata ca firi sensibile.
Azi e cool sa fii cat mai putin emotional,sa pari de neatins. Nu știu când, cum și de ce unii oameni au ales și decis sa își ascundă trăirile, sa para impasibili și mulg mai puternici decat sunt în realitate. Ma intreb oare sentimentele cui dauneaza.
De ce fugim de poezia din noi ,de proza cuvintelor ce cauta sa le fim sălaș? De ce ne așezăm trăirile des și foarte ușor între extreme, dar foarte rar și greu în echibru?
Azi, in epoca vitezei,am impresia ca simțim tot asa , în viteza. Nu ne mai dam timp sa respiram si sa vedem frumosul fiecarei zile. Imi pare ca ne-am blocat undeva departe de noi insine.
Acum se rostesc foarte usor cuvintele care lasa urme si rani, iar cele care pot vindeca, ridica, motiva sunt spuse aproape in soapta sau rar.
In timp ce scriam aceste rânduri am auzit un sociolog spunand ca oamenii isi pierd capacitatea de a comunica, socializa si imprietenii. M-a trecut un fior. Nu vreau sa cred ca e adevarat si ca ne indreptam spre dezumanizare. Vreau in schimb sa cred ca ne vom da voie sa fim emotionali, sa simtim, sa traim frumos, liberi de incrancenare, sa ne dam seama ca acum nu e doar un cuvant, un adverb, ci momentul care ne poate defini viitorul in functie de cum alegem sa ne comportam, traim si sa privim lumea, viata.
Cred ca avem nevoie de emotii in viata noastra pentru a ne pastra ceea ce ne defineste: umanitatea.
